Actual· 3 min citire

Începe „Apocalipsa concedierilor” la instituțiile statului, ascunsă sub titulaturi precum „comasare” sau „plecări voluntare”

Începe Apocalipsa concedierilor

Începe Apocalipsa concedierilor

Publicat11 ian. 2025, 12:33
Actualizat11 ian. 2025, 13:16
SursăRealitatea

Plecări masive de la instituțiile statului! Ministrul Finanțelor Tanczos Barna susține cu vehemență că românii nu vor fi concediați, dar vor exista plecări voluntare către mediul privat.

Ministrul Finanțelor a explicat că astfel de demersuri au început deja în cadrul Ministerului Mediului, pe care l-a condus anterior. Se pare că două agenții din cadrul finanțelor se vor comasa chiar de la începutul anului. Tanczos Barna a susținut că această procedură se va repeta pentru mai multe ministere.

 „Aș vrea să vă spun din fostul minister în care am lucrat, din Ministerul Mediului, acolo au fost începute deja demersurile pentru comasarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului cu agenția responsabilă pentru ariile protejate. Ele se unesc, sunt deja procedurile pornite. În fiecare minister vom găsi instituții similare. Eu nu spun că vor fi concediați, pentru că aceste proceduri durează câteva luni de zile și în această perioadă vor fi foarte multe plecări naturale. Sunt pe de o parte ieșirile naturale din sistem- plecările voluntare și pensionările- plus acele persoane care văd că instituția se reorganizează, și care cu siguranță se vor îndrepta către mediul privat. Și eu chiar îmi doresc ca persoanele care au făcut performanță în statul român, în instituții publice, în agenții, în direcții de specialitate din ministere să facă performanță și în mediu privat”, a declarat Tanczos Barna.

Ministrul Finanțelor a dat un exemplu al unei angajate de la Ministerul Mediului care s-a dus să lucreze în privat și care face performanță acolo.

„Vă dau un exemplu concret, tot din Ministerul Mediului. Persoana care s-a ocupat de proceduri de mediu din partea ministerului a plecat la o companie de stat de unde veneau foarte multe documentații care trebuiau să treacă prin filtrul ministerului. Și cunoscând sistemul, cu siguranță a avut o eficiență mult mai mare într-o companie de stat, la Hidroelectrica punctual, cu acele investiții care trebuiau să treacă prin filtrul Ministerului Mediului”, a spus ministrul.

De asemenea, Tanczos Barna a mai spus că și companiile naționale pot reduce cheltuielile, la fel ca instituțiile care nu sunt comasate.

„Și companiile naționale își pot reduce cheltuielile. Doar pe managementul resurselor umane, orice instituție, orice manager, poate să reducă cu 5-10% costurile de personal doar prin management mai eficient. Să suplinească plecările cu persoane recalificate și reașezate pe alte funcții, să nu mai angajeze după ce persoanele ies la pensie și anul 2025 să fie anul în care nu ne mai uităm tot timpul la unde putem să mai angajăm și de unde mai putem să cerem niște bani, ci să ne descurcăm cu banii pe care îi avem”, a spus Tanczos Barna.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News