Cel puțin 31 de persoane au fost ucise într-o explozie care a avut loc miercuri seară la un restaurant din orașul Yinchuan, în nord-vestul Chinei, a informat agenția oficială de știri Xinhua, preluată de AFP.
"O scurgere de gaz petrolier lichefiat (...) a provocat o explozie în cursul folosirii grătarului unui restaurant", a explicat agenția, citând comitetul regional al Partidului comunist chinez.
Alte șapte persoane au primit îngrijiri, una dintre ele fiind în "stare critică", a precizat Xinhua.
Alte două victime suferă arsuri grave, alte două de răni ușoare, iar alte două au fost lovite de cioburi de sticlă, potrivit aceleiași surse.
Imagini la televiziunea oficială CCTV au arătat mai mult de zece pompieri luptându-se cu fumul care ieșea prin gaura deschisă provocată de explozie. Strada, care găzduiește alte afaceri alimentare și de divertisment, era presărată cu moloz.
Explozia a avut loc în jurul orelor 20.40 (12.40 GMT) la restaurantul Fuyang Barbecue, situat într-o zonă rezidențială din centrul orașului Yinchuan, capitala regiunii autonome Ningxia.
Tragedia a avut loc cu o zi înainte de Festivalul Bărcilor Dragon, o sărbătoare de trei zile pentru care mulți chinezi se reunesc cu familia și prietenii.
Ministerul gestionării situațiilor de urgență a făcut cunoscut că serviciile locale de pompieri și salvare au trimis la fața locului peste 100 de persoane și 20 de vehicule în urma exploziei.
Operațiunile de salvare s-au încheiat joi la orele 04.00 (miercuri, 20.00 GMT), a adăugat ministerul.