Un copil în vârstă de 9 ani a fost atacat, chiar în această dimineață, de un urs. Teribila scenă s-a derulat pe o uliță din localitatea Ghelința, județul Covasna. Băiatul este internat în spitalul din Târgu Secuiesc, unde i-a fost administrat și un vaccin antirabic.
"Din fericire nu e grav, dar să vă gândiți că ursul a intrat în localitate aproape în mijlocul zilei și a traversat toată comuna de la un capăt la altul, aproximativ 5 kilometri. A prins copilașul pe o uliță din mijlocul comunei. S-a întâmplat în jurul orei 10,00, copilul se juca pe drum, când a venit ursul și l-a lovit. Copilul a ajuns la spital, s-a ales cu o lovitură și cu o sperietură. (...) Vă dați seama, a trecut pe lângă grădiniță, școală, primărie, avem o grămadă de înregistrări în care se vede ursul, care nu e tocmai mic", a declarat primarul comunei Ghelința, Ilyes Botond Janos, pentru Agerpres.
Edilul susține că a solicitat intervenția Jandarmeriei pentru alungarea animalului: "Am reușit să îl alungăm, a intrat în pădure. Am chemat jandarmii, am cerut RO-ALERT pentru zonă, dar nu avem nimic în mâna noastră ca să ne apărăm. Așteptăm să ne ajute jandarmii".
Luna trecută, doi bărbați din județul Covasna au ajuns la spital după ce au fost atacați de urși, unul în localitatea Zagon, iar cel de-al doilea între stațiunea Șugaș Băi și municipiul Sfântu Gheorghe.