Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că, în scurt timp, românii vor avea o soluție la facturile uriașe de curent. Șeful statului a declarat că în câteva zile va fi propusă o soluție la nivelul Uniunii Europene în legătură cu creșterea prețurilor la energie.
Șeful statului a anunțat că marți seară a existat, la nivel european, o primă discuție despre prețurile la energie, în special cele la electricitate.
„Am avut o primă discuție despre prețurile la energie, în special prețurile de electricitate și am convenit să urgentăm toate demersurile. Comisia s-a angajat și ne așteptăm să se țină de această chestiune, să vină foarte repede, în maximum o săptămână, cu o abordare propusă de Comisie care trebuie să vină cu unele soluții, fiindcă nu putem să trecem iarna cu prețuri în creștere la electricitate”, a afirmat Klaus Iohannis.
Șeful statului se află în Slovenia, unde a participat la reuniunea informală a Consiliului European, tema summit-ului european fiind Balcanii de Vest.
„Am avut aseară o discuție informală și cred că două concluzii sunt foarte importante, care s-au desprins din discuții, prima este legată de felul în care ne vedem noi politica europeană, iar concluziile sunt bune pentru noi. S-a subliniat importanța și relevanța NATO și de a păstra relația transatlantică”, a mai declarat, miercuri, Klaus Iohannis.