Actual· 1 min citire

Cîțu despre restructurările anunțate de Năsui la Min. Economiei: Nu este chiar așa, n-am citit varianta finală

Florin Cîțu și Claudiu Năsui

Florin Cîțu și Claudiu Năsui

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 iul. 2021, 15:41

Premierul Florin Cîțu n-a putut oferi detalii legate de restructurările masive de personal anunțate în spațiul virtual de ministrul Claudiu Năsui în Ministerul Economiei. La solicitarea jurnaliștilor Realitatea Plus de a detalia planul anunțat de Năsui, șeful guvernului a afirmat că n-ar fi vorba de disponibilizări, pentru ca apoi să precizeze că n-a citit forma finală a documentului.

„Cred că directorul general devine director, deci nu e vorba de concedieri, ci doar de comasarea unor direcții care nu mai sunt direcții generale. (...) Eu vă spun că în condițiile actuale e foarte complicat să faci concedieri, dar se pot reduce costurile prin comasare. Toate ministerele trebuie să facă o reorganizare pe aceste principii. Din punctul meu de vedere avem prea multe direcții generale. Ele au fost create în perioada PSD”, a afirmat Florin Cîțu, întrebat la finalul ședinței de miercuri a Guvernului dacă avea cunoștință despre restructurările anunțate de ministrul

Miercuri dimineață, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat pe facebook faptul că funcțiile de conducere din ministerul pe care-l conduce vor fi reduse cu 39%, iar cele de execuție cu 30%. Năsui a precizat că ar fi una dintre cele mai importante reduceri de posturi din rândul instituțiilor statului din ultimii zece ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News