Actual· 1 min citire

Cinci bărbați, REȚINUȚI în urma raziilor efectuate de 100 de polițiști, în Ploiești

Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 ian. 2022, 19:44

Cinci bărbați, între care cunoscutul interlop Sandu Zamfir, zis Austrianu, au fost reținuți, marți seară, în urma unor razii care au fost efectuate de polițiștii prahoveni în două cartiere ale municipiului Ploiești.

Potrivit Poliției Prahova, inculpații vor fi prezentați unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Aceștia au fost duși la audieri după o acțiune cu forțe mărite a polițiștilor în cadrul căreia au fost puse în executare și nouă mandate de percheziție domiciliară.

Acțiunile au avut loc în cartierele Mimiu și Mihai Bravu din Ploiești, peste 100 de polițiști de investigații criminale, de ordine publică și rutieră fiind implicați.

Astfel, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au efectuat trei percheziții la locuințele a două persoane bănuite de înșelăciune, furt de energie electrică și infracțiuni la regimul rutier, iar doi bărbați au fost duși la audieri.

„Din cercetări a reieșit că, în cursul anului trecut, unul dintre bărbați ar fi săvârșit mai multe fapte de înșelăciune, solicitând unor persoane diferite mărfuri sau efectuarea unor servicii, fără a achita contravaloarea acestora. Totodată, a reieșit că bărbatul ar fi fost racordat la rețeaua de energie electrică în mod ilegal”, au transmis anterior Poliția Prahova.

Prejudiciul estimat este de aproximativ 55.000 de lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News