Actual· 2 min citire

Cetățenii din afara granițelor țării pot accesa servicii consulare online - Klaus Iohannis a promulgat legea

Cetăţenii din afara graniţelor ţării pot accesa servicii consulare online - Klaus Iohannis a promulgat legea

Cetăţenii din afara graniţelor ţării pot accesa servicii consulare online - Klaus Iohannis a promulgat legea

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 ian. 2024, 19:15

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că cetățenii din afara granițelor țării pot accesa servicii consulare online.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 62/2019 privind activitatea consulară, în sensul creșterii gradului de digitalizare a serviciilor consulare, prin introducerea posibilității ca cetățenii să poată accesa servicii consulare online, fără a fi nevoiți să se prezinte la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular.

"Cererea de servicii consulare se depune personal sau, după caz, se transmite în format electronic. În funcție de tipul de serviciu consular solicitat și de opțiunea titularului cererii, documentele eliberate în cadrul activității consulare se ridică personal sau, după caz, se expediază prin servicii de curierat, cu suportarea cheltuielilor de expediție de către solicitanți ori se transmit în format electronic, după ce au fost emise și semnate cu semnătură electronică calificată. Categoriile de servicii consulare care se pot solicita, respectiv presta în format electronic, documentele eliberate care se pot expedia prin servicii de curierat, procedura de depunere și soluționare a cererilor respective, precum și orice alte aspecte conexe se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe", prevede legea.

Actul normativ mai stipulează că sistemul informatic pentru managementul integrat al serviciilor pentru cetățeni, prin care sunt procesate cererile de servicii consulare, se înregistrează cetățenii români aflați în străinătate, se procesează și se centralizează evaluările, sugestiile și propunerile venite de la cetățeni, se poartă corespondența interinstituțională, se ține evidența cazurilor de asistență și protecție consulară, se emit și se eliberează, după caz, documente specifice.

"Diplomații cu atribuții consulare și funcționarii consulari utilizează, după caz, semnături electronice calificate", se mai arată în lege.

Ordinul ministrului Afacerilor Externe se emite în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News