Actual· 2 min citire

Bătaie la vot, în Dâmbovița. Un candidat la funcția de primar, implicat în conflict. Doi bătăuși au ajuns la spital

Bătaie la vot, în Dâmbovița

Bătaie la vot, în Dâmbovița

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 iun. 2024, 17:12

Un conflict spontan a avut loc, duminică, în localitatea dâmbovițeană Mănești, în care au fost implicați și candidați, polițiștii au intervenit cu spray-uri lacrimogene și două persoane au ajuns la spital, informează IPJ Dâmbovița.

"La data de 9 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mănești au fost sesizați cu privire la faptul că membri unei familii au tras de o persoană să o bage într-un autoturism. În urma deplasării la fața locului și din verificările preliminare, s-a stabilit că trei persoane care s-ar fi deplasat cu un autoturism ar fi vrut să îl parcheze și i-ar fi solicitat unei alte persoane să se deplaseze din zona respectivă, fără a fi manifestate acte de violențe. Ulterior, în zonă, a venit un candidat la funcția de primar și un candidat la funcția de consilier local, însoțiți de o altă persoană. La un moment dat, în urma unui conflict spontan, cei doi bărbați de 30 și 56 de ani ar fi fost agresați fizic de cele trei persoane reclamate", precizează IPJ Dâmbovița.

Un șarpe a „vizitat” o secție de votare din Oltenia. Panicați, oamenii au chemat jandarmii

Conform sursei citate, un alt bărbat, de 53 de ani, candidat la funcția de primar din comună, ar fi fost amenințat cu acte de violență de aceleași persoane.

Polițiștii au intervenit pentru aplanarea conflictului, fiind utilizat spray-ul iritant lacrimogen. Persoanele implicate în conflict au fost conduse la sediul poliției pentru audieri și pentru stabilirea circumstanțelor producerii conflictului.

"Cele două persoane agresate fizic au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În prezent, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege", mai informează IPJ Dâmbovița.

Alertă de la coaliția VotCorect: Cristian Popescu Piedone "a exprimat public îndemnul de a fi votat", contrar legii

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News