Senatorul Sorin Lavric a anunțat, luni, că parlamentarii AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest față de abuzul de a bloca moțiunea de cenzură depusă alături de USR-PLUS împotriva Guvernului Cîțu. Acesta a anunțat și un protest față de introducerea certificatului verde.
”Am anunțat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest față de blocarea moțiunii de cenzură. Firește că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenția asupra acestui abuz”, a spus Lavric
Acesta a precizat că senatorii AUR vor fi prezenți în plen, dar nu vor vota, iar ulterior vor merge la Camera Deputaților pentru a protesta din nou.
"Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri și nu vom vota, iar apoi, la ora 15:00, vom merge toți la Camera Deputaților, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piața Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz și anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Așadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat”, a mai spus Lavric, care ocupă și funcția de secretar al Senatului.
Citește și: ”USR-PLUS cere CCR să dezbată mai devreme sesizarea privind moțiunea de cenzură, pentru deblocarea crizei politice”
Greva parlamentară va înceta când moțiunea de cenzură va fi dezbătută, a mai precizat senatorul.
"Când va fi depusă, vom înceta greva. Dar vă dați seama că acum invocă pretextul așteptării verdictului de la Curtea Constituțională și nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, așa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenția", a mai explicat Lavric.