Polițiștii din Mureș au deschis o anchetă și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă după ce o femeie a reclamat că mama sa, internată la un spital din Reghin, prezintă fracturi la ambele brațe. Pentru moment nu se cunosc împrejurările în care s-au produs fracturile.
”La data de 30 decembrie 2023, Poliția municipiului Reghin a fost sesizată de către o femeie de 53 de ani, cu privire la faptul că mama sa, o femeie în etate din localitatea Suseni, ar fi fost internată la o unitate medicală din Reghin, ulterior suferind fracturi la ambele brațe în împrejurări necunoscute. Conform sesizării, femeia, în vârstă de 77 de ani, ar fi fost internată în unitatea spitalicească la data de 21 decembrie 2023, iar ulterior, în urma unei radiografii, s-ar fi stabilit că ambele brațe i-ar fi fracturate”, au anunțat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș.Surse judiciare au precizat pentru News.ro că rudele bătrânei au mers la spital în vizită la aceasta și au observat că echimoze pe brațele femeii. În acest context, familia a solicitat reprezentanților spitalului radiografii care au arătat că este vorba despre fracturi, rudele susținând că femeia avea brațele nefracturate la momentul internării în unitatea sanitară.Nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care femeia internată în spital a ajuns să aibă ambele brațe fracturate.Poliția județeană Mureș precizează că ”pentru verificarea aspectelor semnalate și stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, iar cercetările în acest caz continuă.