Actual· 11 min citire

GRECO, rapoarte devastatoare pe Justiție: Se cere desființarea secției de anchetare a magistraților

GRECO, rapoarte devastatoare pe Justiție: Se cere desființarea secției de anchetare a magistraților

GRECO, rapoarte devastatoare pe Justiție: Se cere desființarea secției de anchetare a magistraților

Publicat9 iul. 2019, 07:21
Actualizat10 iul. 2019, 10:45

Este oficial. GRECO cere desființarea secției pentru anchetarea magistraților. Este principala concluzie din cele două rapoarte publicate azi de GRECO și Ministerul Justiției din România.

Extrem de critici, experții GRECO cer desființarea Secției Speciale, ajunsă în prim-planul justiției după o serie de măsuri controversate.

”GRECO (...) a evaluat drept unul dintre cele mai controversate amendamente crearea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție; aceasta a fost văzută ca o anomalie a cadrului instituțional existent, care ar putea conduce la conflicte de jurisdicție și ar putea fi folosită greșit și ar putea deveni subiectul unei ingerințe nejustificate în procesul de justiție penală. [...] GRECO [...] insistă ca Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție să fie desființată.”, se arată în raport.

Nici ordonanțele din trecut, care au schimbat din temelii funcționarea justiției, nu au fost uitate de specialiștii europeni.

GRECO critică Guvernul pentru că, în ciuda recomandărilor, a continuat să recurgă la aceste acte normative în domeniul justiției.

Experții trag un semnal de alarmă și spun că lupta anticorupție va fi subminată grav de modificările făcute la unele infracțiuni, dacă ele vor intra în vigoare.

”GRECO este din ce în ce mai îngrijorat de consecințele practice ale amendamentelor legislative referitoare la procurorii de rang înalt din România. Continuarea atacurilor actorilor politici la funcțiile de conducere din cadrul procuraturii, destituirea șefei Direcției Naționale Anticorupție și încercarea de schimbare a procurorului general nu fac decât să consolideze suspiciunile cu privire la obiectivele veritabile ale acestor amendamente legislative, adoptate printr-o procedură care nu corespunde standardelor statului de drept”, arată experții, care vorbesc și despre presiunea pusă pe DNA.

De asemenea, GRECO constată cu regret că recenta publicare a protocoalelor clasificate încheiate între Parchetul General și Serviciul Român de Informații a ridicat întrebări cu privire la independența parchetului și la admisibilitatea probelor obținute în numeroase cazuri anticorupție, subminând astfel credibilitatea eforturile anticorupție anterioare extrem de apreciate. GRECO se referă la Decizia Curții Constituționale nr. 26/2019 din 16 ianuarie 2019, în care se constată că astfel de practici încalcă securitatea juridică a cetățenilor și a dispus ca toate parchetele și instanțele din țară să verifice în toate procesele în curs dacă au fost respectate normele de procedură și "să fie luate măsuri legale adecvate".

Din 18 recomandări făcute de-a lungul timpului de GRECO, autoritățile din România au implementat complet doar cinci. 

”GRECO concluzionează că România a implementat satisfăcător sau a tratat în mod satisfăcător patru din cele treisprezece recomandări cuprinse în Raportul de evaluare aferent Rundei a patra. Trei din recomandările celelalte sunt parțial implementate, iar șase rămân neimplementate.

GRECO este preocupat de tensiunile politice continue în România în ceea ce privește reformele sistemului judiciar, cu consecințele sale potențial dăunătoare pentru combaterea corupției.

Cele mai recente încercări ale autorităților române de a reduce termenele de prescripție pentru anumite infracțiuni de corupție, dacă sunt
adoptate prin lege, vor submina în mod serios lupta împotriva corupției în practică”, conform GRECO.

Rapoartele complete ale GRECO:

Raport de follow-up referitor la Raportul ad hoc privind ROMANIA 

Raport interimar de conformitate - Prevenirea corupției cu privire la membrii Parlamentului, judecători și procurori

Secția de investigarea a magistraților, o anomalie

GRECO precizează că Secția de investigarea a magistraților a fost văzută ca o anomalie a cadrului instituțional existent, care ar putea conduce la conflicte de competență și ar putea fi folosită necorespunzător și supusă unei ingerințe nejustificate în procesul de justiție penală

GRECO constată că numărul procurorilor angajați în prezent în cadrul acestei Secții, precum și numărul ofițerilor de poliție judiciară detașați la aceasta sunt în mod vădit inadecvate față de numărul de cazuri pe care Secția a fost însărcinată să le investigheze. GRECO atrage atenția autorităților că detașarea ofițerilor de poliție (de către Ministerul Afacerilor Interne) la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție conduce în mod inevitabil, în practică, la situații în care ofițerii de poliție judiciară ar investiga cazuri împotriva procurorilor și a judecătorilor, având în vedere că activitățile acestei Secții se concentrează asupra acestor două categorii profesionale, în locul anumitor tipuri de infracțiuni.

"O asemenea evoluție poate reprezenta un risc suplimentar pentru independența funcțională a sistemului judiciar", avertizează GRECO.

Raportul remarcă faptul că înființarea acestei noi Secții a primit o evaluare negativă din partea Comisiei Europene în ultimul Raport MCV privind România.

"În lumina celor de mai sus, rezultă că această recomandare a fost vădit ignorată. GRECO este în mod serios îngrijorat de consecințele pe care aceste evoluții le au asupra independenței sistemului judiciar, precum și asupra luptei împotriva corupției în România, și insistă ca Secția de urmărire penală pentru investigarea infracțiunilor din justiție să fie desființată", se mai precizează în raport.

Recomandări neîndeplinite de România:

GRECO a recomandat îmbunătățirea transparenței procesului legislativ (i) prin dezvoltarea în continuare a regulilor privind dezbaterile, consultările și audierile publice, incluzând criterii pentru un număr limitat de circumstanțe în care să fie ținute ședințe secrete și asigurarea implementării acestora în practică; (ii) prin evaluarea practicii existente și revizuirea în consecință a regulilor pentru a asigura publicitatea în timp util a proiectelor legislative, amendamentelor la aceste proiecte, precum și a agendelor și rezultatelor ședințelor comisiilor, și pentru a asigura termene adecvate pentru depunerea amendamentelor și (iii) prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru ca procedura de urgență să fie aplicată cu titlu de excepție într-un număr limitat de circumstanțe.

GRECO reamintește că această recomandare nu a fost implementată potrivit Raportului de conformitate, deoarece România nu a întreprins nicio revizuire a regulilor și practicilor pentru a răspunde preocupărilor exprimate în cele trei părți ale acestei recomandări: nu au fost instituite reguli adecvate pentru a permite dezbateri publice, nu au fost adoptate norme clare pentru a limita numărul de circumstanțe în care pot fi ținute ședințe secrete și nu s-a efectuat nicio revizuire a practicii și a termenelor privind consultarea, în timp ce utilizarea procedurilor de urgență a continuat.

GRECO a recomandat adoptarea de măsuri pentru (i) a clarifica implicațiile pentru membrii Parlamentului ale prevederilor existente în materia conflictelor de interese indiferent dacă un astfel de conflict poate fi pus în lumină și de către declarațiile de avere și de interese și (ii) a extinde definiția dincolo de interesele financiare personale și (iii) a introduce o cerință de dezvăluire ad hoc atunci când un conflict între anumite interese private ale unui membru al Parlamentului poate apărea în raport cu o chestiune aflată în lucru în procedurile parlamentare – în plen sau în comisii – sau în altă activitate legată de mandatul acestuia.

GRECO reamintește că această recomandare nu a fost implementată potrivit Raportului de conformitate, întrucât nu au fost identificate măsuri specifice care să clarifice situațiile care ar putea declanșa aplicarea dispoziției privind abaterea disciplinară în condițiile articolului 19 din Legea nr. 96/2006. În plus, dispoziția privind divulgarea intereselor personale a fost considerată prea generală, deoarece nu se referea la nicio situație ad-hoc și nu asigura o explicare a consecințelor unor astfel de dezvăluiri.

GRECO a recomandat stabilirea unui set robust de restricții cu privire la cadouri, ospitalitate, favoruri și alte beneficii pentru parlamentari și asigurarea că un astfel de sistem este înțeles și aplicat în mod corespunzător

GRECO reamintește că această recomandare nu a fost implementată potrivit Raportului de conformitate.

GRECO a recomandat introducerea de reguli privind modul în care membrii Parlamentului să interacționeze cu lobby-iști și alți terți care încearcă să influențeze procesul legislativ.

GRECO reamintește că această recomandare nu a fost implementată potrivit Raportului de conformitate, întrucât autoritățile au făcut referire la proiectele de legi privind lobby-ul care erau deja cunoscute la momentul vizitei de evaluare. În consecință, de la adoptarea Raportului de evaluare nu au avut loc noi evoluții tangibile.

GRECO a recomandat analizarea și îmbunătățirea sistemului de imunități al parlamentarilor în exercițiu, inclusiv al acelora care sunt și actuali sau foști membri ai Guvernului, inclusiv prin reglementarea unor criterii clare și obiective privind deciziile de ridicare a imunității și prin renunțarea la necesitatea ca organele de urmărire penală să înainteze întregul dosar.

GRECO reamintește că această recomandare nu a fost implementată potrivit Raportului de conformitate, deoarece autoritățile nu au abordat niciuna dintre preocupările exprimate în acest raport.

GRECO a recomandat ca autoritatea parlamentară să înființeze pentru membrii săi (i) un sistem de consiliere prin care parlamentarii să poată solicita sfaturi în materie de integritate și (ii) să ofere formare specializată și regulată cu privire la implicațiile normelor existente și a celor care vor fi adoptate în materia prezervării integrității parlamentarilor, inclusiv viitorul Cod de conduită.

GRECO reamintește că această recomandare nu a fost implementată potrivit Raportului de conformitate, deoarece situația descrisă în Raportul de evaluare nu sa îmbunătățit cu privire la consilierea dedicată și nu au fost luate măsuri pertinente în ceea ce privește formarea și conștientizarea membrilor Parlamentului.

GRECO a recomandat ca procedura pentru numirea în și revocarea din funcțiile cele mai înalte din parchet, cu excepția Procurorului General, prevăzută de art. 54 din Legea nr. 303/2004, să includă un proces care să fie atât transparent cât și bazat pe criterii obiective, iar Consiliului Superior al Magistraturii să i se dea un rol mai important în această procedură.

GRECO reamintește că potrivit Raportului de conformitate această recomandare nu a fost implementată. Autoritățile au prezentat mai multe proiecte de amendamente legislative menite să răspundă necesității de a diminua rolul semnificativ al executivului în numirea procurorilor de rang înalt și de a proteja procurorii de presiuni politice nejustificate. Cu toate acestea, până la adoptarea Raportului de conformitate, aceste amendamente nu au fost adoptate. Mai mult, procesul legislativ referitor la reformele în sistemul judiciar și de urmărire penală a devenit din ce în ce mai controversat, sporind riscurile de a pune în pericol independența și imparțialitatea organelor de urmărire penală.

Recomandări îndeplinite parțial

GRECO a recomandat (i) dezvoltarea unui cod de conduită pentru membrii Parlamentului și (ii) asigurarea existenței unui mecanism de respectare a acestuia atunci când este necesar.

GRECO reamintește că, potrivit Raportului de conformitate, această recomandare a fost parțial implementată.

GRECO a recomandat (i) realizarea unei evaluări adecvate a regulilor privind incompatibilitățile, mai ales a coerenței și asigurării respectării acestora în practică, pentru a identifica rațiunile lipsei percepute de eficiență, și operarea schimbărilor necesare; (ii) identificarea modalităților pentru a accelera și asigura respectarea hotărârilor judecătorești în materia incompatibilităților.

GRECO reamintește că această recomandare a fost parțial implementată potrivit Raportului de conformitate. Acesta a observat cu satisfacție că a fost efectuată o evaluare și că au fost înregistrate unele îmbunătățiri. Cu toate acestea, au fost așteptate măsuri suplimentare pentru punerea în aplicare a deciziilor în practică.

GRECO a recomandat luarea în considerare a (i) creșterii în continuare a capacității Agenției Naționale de Integritate de procesare a datelor; (ii) consolidării abordării proactive în privința monitorizării declarațiilor de avere și de interese.

GRECO reamintește că această recomandare a fost parțial implementată, întrucât niciunul dintre elementele sale nu a fost luat în considerare în mod corespunzător.

GRECO a recomandat ca sistemul de justiție să răspundă mai bine riscurilor de integritate ale judecătorilor și procurorilor, în special prin (i) abordarea de către Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară a unui rol mai activ în materie de analiză, informare și îndrumare și (ii) consolidarea rolului și eficienței titularilor funcțiilor de conducere din fruntea instanțelor și parchetelor, fără a fi afectată independența judecătorilor și procurorilor.

GRECO reamintește că această recomandare a fost parțial implementată potrivit Raportului de conformitate. În special, GRECO a constatat că autoritățile române au început să implementeze prima parte a recomandării prin elaborarea Planului de Integritate al sistemului judiciar conform Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016-2020 și prin elaborarea de rapoarte analitice de către Parchet. Cu toate acestea, nu au fost luate măsuri pentru implementarea celei de-a doua părți a recomandării.

Ministerul Justiției a publicat, la ora 11:00, rapoartele GRECO, atât pe pagina proprie de internet, cât și pe pagina GRECO, în limbile română și engleză.

Ana Birchall a vorbit scurt în această dimineață, la sosirea la Ministerul Justiției.

"Dupa publicarea rapoartelor GRECO, vom avea tot timpul din lume sa discutam. Ca orice raport, ca orice analiza, raportul GRECO e important. Cand esti intr-un club, este nevoie sa respecti regulile. Va rog foarte mult, permiteti-mi sa nu ma pronunt acum pe recomandarile din raportul GRECO", a spus, sec, ministrul Justiției, în urmă cu puțin timp.

Pe 4 iulie, Ana Birchall a anunțat că Guvernul a autorizat publicarea celor două rapoarte privind România, pentru data de 9 iulie, ora 11:00.

”Ministrul Justiției, Ana Birchall, a comunicat oficial Secretariatului Executiv al Grupului Statelor împotriva Corupției (GRECO) decizia Guvernului României de a autoriza publicarea celor două rapoarte privind România: «Raportul de follow-up la Raportul ad-hoc privind România » și  «Raportul interimar de conformitate din cadrul rundei a patra de evaluare privind România » a fost mesajul Ministerului Justiției.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News