În ultima zi de campanie, liberalii sărbătoresc 144 de ani de la înființarea PNL, iar principal invitat este președintele Klaus Iohannis.
Evenimentul are loc la sediul partidului.
Aniversarea celor 144 de la înființarea Partidului Național Liberal are loc la finalul campaniei electorale pentru alegerile europene și pentru referendumul național convocat de președintele Klaus Iohannis.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-un interviu acordat Agerpres că PNL va deschide grădina sediului central pentru invitați, printre care speră să se numere și șeful statului.
"Va fi garden party. Deschidem grădina partidului către invitați. L-am invitat pe președinte și aș fi foarte bucuros să fie alături de noi la această aniversare importantă. PNL este un partid istoric, cel mai vechi partid din România, cu cea mai amplă istorie, un partid care întotdeauna a fost parte la cele mai importante realizări din istoria modernă a României și care își continuă misiunea de a dezvolta România și de a o aduce în rândul națiunilor europene cele mai dezvoltate", a afirmat Orban.