Președintele Klaus IOhannis reprezintă președinția română a UE la semnarea Tratatului de cooperare și integrare franco-german, anunță un comunicat al Administrației Prezidențiale.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa marți, 22 ianuarie a.c., la Aachen, Germania, la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare și integrare franco-german, la invitația Cancelarului Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel, și a Președintelui Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron.
Ceremonia semnării tratatului de către Președintele francez și Cancelarul german va avea loc în Sala Încoronării a Primăriei orașului Aachen. Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis, care reprezintă România în calitate de Președinție în exercițiu a Consiliului Uniunii Europene, va susține o alocuțiune. La ceremonie vor mai participa Președintele Consiliului European, domnul Donald Tusk, și Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker.
Tratatul bilateral de la Aachen are ca fundament politic și juridic Tratatul franco-german de la Elysée, din 1963, care a pus bazele reconcilierii istorice dintre Germania și Franța, și va urmări adaptarea relațiilor dintre cele două state la provocările secolului XXI, cu accent pe sporirea coeziunii acțiunii celor două state la nivel european”, anunță un comunicat al Președinției.