Președintele Klaus Iohannis, afla de luni într-o vizită oficială în Franța, cu prilejul inaugurării sezonului cultural România - Franța, care vizează zece ani de la semnarea Declarației de Parteneriat Strategic, precum și celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918, se va întâlni cu președintele francez Emmanuel Macron.
Lansarea Sezonului România - Franța va avea loc la Centrul Național de Artă și Cultură "Georges Pompidou", în prezența președintelui Klaus Iohannis și a omologului său francez, Emmanuel Macron.
Alocuțiunile oficiale ale celor doi președinți vor avea loc începând cu ora 13,45, ora României. Sosirea la Palatul Élysée este programată pentru ora 14,25.
Cei doi președinți vor vizita Atelierul Brâncuși, expoziția consacrată iei în opera pictorilor Matisse și Pallady, precum și expozițiile Gherasim Luca, Mihail Olos, Andrei Cadere și Adrian Ghenie, care deschid la Centrul Beaubourg un sezon de artă contemporană românească.
Ulterior, cei doi președinți vor purta convorbiri oficiale la Palatul Élysee, care vor viza confirmarea caracterului special al relației bilaterale, aprofundarea Parteneriatului Strategic, consolidarea cooperării economice și rolului comunității românești din Franța.
Totodată, va avea loc un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării președinției române a Consiliului Uniunii Europene, respectiv agendei internaționale și de securitate, potrivit Administrației prezidențiale.
Sezonul România - Franța este cuprins în Foaia de parcurs a Parteneriatului Strategic bilateral, urmând a se desfășura peste 400 de proiecte atât în Franța, în perioada 28 noiembrie 2018 - 17 aprilie 2019, cât și în România, în intervalul 18 aprilie - 14 iulie 2019.
Sezonul cultural va propune publicului manifestări culturale, dar și evenimente din domeniul educației și inovării, economiei și antreprenoriatului, gastronomiei, turismului și sportului, precum și cooperării între colectivitățile locale.
Programul oficial al președintelui Iohannis (27 noiembrie):
10.20 Sosire la Domul Invalizilor - Hôtel des Invalides
10:45 Participare la Concertul dedicat comemorării celor căzuți în Primul Război Mondial
11:35 Lansarea timbrului comun cu efigia Generalului Berthelot cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri
13:15 Sosire la Centrul Național de Artă și Cultură Georges-Pompidou
- Întâmpină Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron
- Vizitarea expozițiilor artiștilor Ciprian Mureșan, Șerban Savu și Adrian Ghenie
13:45 Alocuțiuni ale Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și Președintelui Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron
14:25 Sosire la Palatul Élysée
- Întâmpină Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron
- Fotografie oficială
14:30 Dejun oferit de Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, în onoarea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis
15:40 Convorbiri tête-à-tête cu Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macro
15:50 Ceremonie de semnare a Declarației actualizate a Parteneriatului Strategic dintre România și Franța