Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, duminică seara, că în România este prea multă înverșunare și l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis de învrăjbirea românilor.
Șeful PSD Liviu Dragnea spune că președintele Klaus Iohannis este un om perfid, slab și disperat, iar PNL stă prost în sondaje.
"Iohannis este un om slab, dar un om perfid și disperat, pentru că după 4 ani și jumătate de mandat nu poate prezenta niciun lucru semnificativ pe care l-a făcut și este tot mai disperat când vine adevărul la prezidențiale când o să primească de la oameni întrebări. Încearcă să inventeze scandal, ură, care să îl ajute să strângă susținere pentru el așa cum a făcut în 2014. Vrea să mai reîncălzească ciorba asta încă o dată. Pe de altă parte, partidul dumnealui stă foarte prost în sondaje și nu spun nimic oamenilor", a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Dragnea a reluat acuzația potrivit căreia Iohannis este în campanie pe bani publici.
”Klaus Iohannis este în campanie electorală pentru PNL pe bani publici, folosind banii de la Administrația Prezidențială pentru deplasările dumnealui, pentru mașini și ce-o mai folosi, pentru toți SPP-iștii, toți lunetiștii", a mai spus Dragnea.
Liderul PSD a vorbit iarăși despre protestele cu care au fost întâmpinate mtingurile PSD.
"Asta e politică? E prea multă înverșunare, oameni injectați, asta nu e politică. Asta vrea Iohannis, asta vrea PNL, asta vrea USR. Ei așa vor. De ce? Ca să-i sperie pe membrii noștri și să nu mai vină la vot, dar eu le spun ceva: și susținătorii și membrii noștri vor veni la vot. Acum suntem într-o situație în care mulți oameni vor vota PSD. Nu spun lucrul asta ca să nu-și ia vreo bâtă în cap, dar sunt convins că oamenii din țara asta, pensionarii, tinerii, muncitorii, fermierii, dascălii, medicii nu vor da această țară pe mâna acestor bătăuși. Păi de la acești bătăuși poate aștepta România vreun viitor? Acești bătăuși pot asigura în continuare salariile la medici, la profesori, pot continua programul de modernizare de școli, pot continua programul de dezvoltare a agriculturii?", a declarat Liviu Dragnea.
”Am rămas șocat cum niște tineri cu ochii injectați au luat un om bătrân l-au pus pe jos și au început să dea cu picioarele în burtă. Deci ce ne oferă Ioahnnis și PNL? Ei vor să insufle teroare, doar doar cetățenii nu mai vin la vot. Dar ceea ce fac acum și în continuare fac ca tot mai mulți să vină la vot”, a adăugat el.
Referindu-se la susținătorii PNL și USR care au protestat la mitingurile organizate de PSD, liderul social-democrat a afirmat că "numai cu protecția lui Iohannis, asemenea hoarde pot circula libere în țară".
"Numai Iohannis poate da protecție din partea SRI-ului, din partea procuraturii, din partea SPP-ului, chiar și din partea altor forțe. Iohannis a autorizat tot. Hai să fim serioși! Nimeni n-ar avea curaj, pentru că sunt infracțiuni după infracțiuni, nimeni n-ar avea curaj să facă așa ceva dacă n-ar ști că sunt protejați total", a opinat președintele PSD.
Întrebat de ce instituțiile statului nu reacționează în astfel de situații, Dragnea a afirmat că acestea au "cizma pe grumaz de la Iohannis, prin oamenii lui".
Liviu Dragnea a adăugat că nu este de acord ca PSD să răspundă cu aceeași monedă acestor atacuri și să perturbe acțiunile electorale ale altor partide, deși a avut solicitări în acest sens de la unii colegi de partid.