PSD și ALDE au modificat anul trecut legea subvențiilor pentru partidele politice făcând ca românii să plătească sume de 10 ori mai mari decât până acum pentru partide. 37 de milioane euro au intrat în buzunarele partidelor numai în 2018!
Expert Forum (EFOR) atrage atenția că România plătește partidelor politice una dintre cele mai mari subvenții din Uniunea Europeană, aceasta fiind în 2018 de 37 de milioane de euro, și susține că este nevoie de reguli mai clare pentru asigurarea transparenței cheltuirii banilor.
Conform unui comunicat transmis vineri, Expert Forum precizează că legislația modificată în 2018 a condus la o creștere de peste 20 de ori față de cele din urmă cu 10 ani a sumelor alocate partidelor, mult peste rata inflației sau a creșterii PIB.
Nivelul maxim al subvențiilor pentru partidele politice ar putea ajunge, teoretic, la 400 milioane lei pe an!
"În Uniunea Europeană, regulile de alocare a subvențiilor pentru partide și sumele anuale la care pot ajunge acestea diferă mult de la țară la țară. Cert este că în majoritatea cazurilor analizate în raport, totalul e mai mic de 37 de milioane euro pe an, cât a ajuns în România", menționează sursa citată de Agerpres.
Conform raportului EFOR, legea nu este clară în privința fondurilor rămase necheltuite la finalul anului.
"Nu este clar dacă sumele necheltuite din subvenție rămân la finalul anului fiscal în conturile partidului sau trebuie restituite la bugetul de stat. În cazul în care banii se păstrează de către partid, nu este clar dacă ei ar trebui sau nu să fie scăzuți din subvenția aferentă anului următor. Cu alte cuvinte, partidul poate pune deoparte fonduri în ani neelectorali, când cheltuielile sunt mai mici, urmând a utiliza sumele economisite în anii electorali. Comparativ cu alte entități publice, partidele politice sunt avantajate. Acumularea de fonduri în perpetuitate - dacă bugetul nu se închide pe zero măcar la nivelul unui ciclu electoral de patru ani, dacă nu anual - poate deturna sensul subvenției pentru activitate politică și rupe legătura partidului cu publicul, răsturnând astfel logica subvenției cu bani publici, care în esență este una corectă", mai susține EFOR.
Expert Forum precizează că, în contextul în care fondurile alocate au crescut exponențial, trebuie să se asigure transparența maximă în privința cheltuirii banului public și a raportărilor periodice în timp real făcute de partidele politice, dacă se declară și publică transparent, dacă declarațiile de cheltuire reflectă realitatea, dacă sunt publicate într-un format deschis.
Conform EFOR, este esențial modul în care Autoritatea Electorală Permanentă realizează controale pentru fondurile utilizate în și în afara campaniei electorale, dar este importantă și activitatea Curții de Conturi cu privire la verificarea subvențiilor și a activității de rambursare pentru cheltuielile aferente campaniilor electorale de către AEP.
De asemenea, Expert Forum subliniază necesitatea clarificării situației juridice a fondurilor din subvenție rămase în conturile partidelor la finalul anului.