Anunț de ultimă oră! Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță alegătorii care au votat prin corespondență că pot verifica online, pe site-ul votstrainatate.ro, dacă plicurile cu votul lor au ajuns la destinație.
”Această nouă funcționalitate creată pe site-ul votstrainatate.ro oferă posibilitatea persoanelor care s-au înregistrat pentru votul prin corespodență și ale căror cereri au fost aprobate să verifice statusul primirii plicului de către una dintre secțiile din Romania din cadrul Biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate sau de către o ambasadă/misiune diplomatică”, a anunțat, vineri seară, AEP.
EP a precizat că ”Primirea plicului în termen legal confirmă exercitarea dreptului de vot”, precizează AEP într-un comunicat.
Peste 41.000 de români din străinătate s-au înscris pentru a vota prin corespondență. Potrivit site-ului Buiroului Electoral Central, au fost validate putin peste 25.000 de plicuri primite până la expirarea termenului legal, în 7 noiembrie.
Purtătorul de cuvânt al Autorității Electorale Permanente (AEP), Anamaria Revnic-Călugărița, a declarat vineri că au fost înregistrate 2.000 plicuri cu voturi prin corespondență pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care vor fi desigilate în seara zilei de 24 noiembrie, potrivit Agerpres.
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a declarat vineri, la Târgu-Jiu, cu privire la faptul că au fost înregistrate 2.000 plicuri cu voturi prin corespondență pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, că PSD va contesta acest lucru.