Ministrul desemnat al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, şi-a propus ca prim obiectiv respectarea acordului extern al României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), însă, consideră că \"la o primă citire\" există \"şanse de flexibilizare\".
\"Primul lucru pe care mi l-am propus este de a respecta clauzele acordului cu FMI şi CE, dar, la o primă citire, există posibilităţi de flexibilizare legate de diverse proiecte de dezvoltare, inclusiv de atragere de fonduri europene\", a spus Vlădescu, în cadrul audierilor din comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament.
În opinia sa, acordul cu FMI reprezintă o ancoră de stabilitate şi a dat posibilitatea unei monede naţionale stabile în 2009, \"lucru pe care îl consider posibil şi în 2010\".
\"Acordul cu FMI atât ca fond, cât şi din punct de vedere al credibilităţii a oferit posibilitatea de finanţare a deficitului bugetar\", a spus Vlădescu. El a adăugat că în mandatul său vrea să continue ce a realizat în perioada 2005-2007, însă vrea să aducă şi unele măsuri noi generate de contextul economic actual.
Vlădescu a anunţat vremuri grele pentru salariaţii bugetari: \"vom avea cel puţin 3 ani de politica restrictivă în zona salarială şi socială\".
\"Politica salarială şi socială va trebui, din păcate, să fie una extrem de restrictivă, cel puţin trei ani de zile de-acum încolo, lucru care va trebui explicat şi compensat prin măsuri de protecţie a păturilor sociale care au venituri scăzute\", a spus Vlădescu la audierea din cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament.
Vlădescu a subliniat, însă, că guvernul nu trebuie să rişte conflicte sociale, în condiţiile în care \"echilibrul social va fi important în 2010\".
Ministrul a vorbit şi despre cum vor fi alocate fondurile în mandatul său: \"Din punctul meu de vedere orice cetăţean este egal indiferent cu cine a votat. Nu există primar sau preşedinte de consiliu judeţean care să fie favorizat\".
\"Bugetul a avut unele zone de cheltuieli generate de condiţiile economice de atunci, însă evoluţia ulterioară a fost mai puţin favorabilă. În momentul de faţă, cheltuielile salariale au o pondere excesivă în comparaţie cu alte state europene care au venituri mai ridicate ca pondere în produsul intern brut\", a mai spus Vlădescu.
Vlădescu: În 2010 vor fi sub 100.000 de disponibilizări de la stat şi nu vor fi modificări de taxe
Ministrul desemnat al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că numărul disponibilizărilor din sectorul bugetar va fi mai mic de 100.000 anul viitor şi a precizat că nu intenţionează să modifice sistemul actual de taxe şi impozite.
\"Nu există această cifră (400.000 disponibilizări, n.r.) în buget, deşi am auzit şi eu că se vehiculează. Conform proiectului de buget sunt sub 100.000 de angajaţi\", a precizat Vlădescu, care a adăugat că unele reduceri de posturi vor veni pe cale naturală, prin neangajarea de persoane pe posturile care se eliberează.Tot în cadrul audierilor, ministrul desemnat al Finanţelor a precizat că nu intenţionează să majoreze niciuna dintre taxele principale ori secundare. \"Nu intenţionez să modific sistemul de taxe şi impozite. (...) Va exista o discuţie despre impozitul minim, care ar trebui modificat\".
La final, în faţa jurnaliştilor, a lansat o ştire surpriză: \"Salariile (bugetarilor, n.red.) vor fi îngheţate!\"
Sebastian Vlădescu este independent politic şi a mai fost ministru de Finanţe în guvernul Tăriceanu.
Citeşte aici priorităţile din zona Ministerului de Finanţe pentru 2010.