"Toată lumea este tristă în vestiare. Trebuie să acceptăm această înfrângere. Nu am evoluat aşa cum ne-am fi dorit, am fost prea crispaţi. Am lăsat spaţii mari pentru adversari, am pierdut multe baloane şi nu am reuşit să facem un presing consistent. Şahtior merită să fie felicitată pentru că a fost echipa mai valoroasă. Am avut un program foarte încărcat, am acumulat multă oboseală fizică şi ne-au lipsit prospeţimea şi clarviziunea", a afirmat Schaaf.
Mijocaşul lui Werder, Torsten Frings, a spus că echipa sa a încercat să facă totul pentru victorie şi consideră că formaţia din Bremen este obligată să câştige finala Cupei Germaniei pentru a salva sezonul: "După acest eşec, dezamăgirea este foarte mare. Am vrut să facem prea mult, dar, din păcate, am pierdut. Trebuie să trecem peste înfrângere şi să ne concentrăm asupra meciului cu Bayer Leverkusen".
Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, la care Răzvan Raţ a fost integralist, a învins, miercuri, în finala Cupei UEFA, pe Werder Bremen, scor 2-1, după prelungiri, şi a câştigat asfel primul trofeul european din istoria clubului. Partida s-a disputat pe stadionul Şukru Saracoglu, din Istanbul.