Localnicii deţin acte de proprietate de-a lungul barajului Soleşti,
însă, de comun acord au decis ca terenul să rămână al comunităţii şi să
fie folosit ca păşune pentru animale.
Zona a fost însă împrejmuită de administratorul lacului, care
intenţionează să ridice o construcţie acolo. Oamenii au spus că au
încercat să discute cu el, dar au fost întâmpinaţi de fiecare dată de
către paznici. Oamenii au cerut ca pământul ocupat abuziv să fie redat comunităţii căreia îi aparţine.
Primăria a recunoscut că administratorul barajului nu are niciun act care
să îi permită ocuparea păşunii şi ridicarea unei construcţii.
Omul de afaceri a fost somat ca în termen de 30 de zile să elibereze
terenul şi să oprească lucrările de construcţie în zonă. Termenul a
expirat fără să se întâmple nimic, aşa că primăria a intentat un proces.