Raul Florea: Către amicul meu harvetist de la distanţă

Raul Florea: Către amicul meu harvetist de la distanţă
Nu ştiu ce-ţi trece prin cap, absolventule de „Spiru”, când îţi priveşti diploma obţinută prin proba de zece întrebări grilă, dar, cu siguranţă, nu te-ai gândit că respectivul carton este echivalent cu unul pe care scrie Harvard.
Şi prost faci! Cum de n-ai priceput că distantele tale studii fac cât sutele de ore pe care purtătorul emblemei „Veritas” le petrece în bibliotecă? Trebuia să pleci urechea la ceea ce spune liderul tău universitar! Nu trebuie să înveţi după o programă avizată de minister şi nici nu trebuie să parcurgi un program legal, căci nici Harvardul nu o face. „Harvardul e Harvard”, îţi transmite ayatollahul-academic Bondrea, demonstrându-ţi că stăpâneşte al dracului de bine principiul identităţii. Nimeni şi nimic nu-i stă în cale celei mai prestigioase universităţi din lume!
Aşa e şi cu „Spiru”, nu are nevoie de vreun antet cu MECI, nici de acreditări din partea haitelor de evaluatori ai Agenţiei Calităţii. De fapt, nu are nevoie nici măcar de o siglă. De azi înainte, nu te vei mai numi haretist, ci harvetist. Să-ţi intre bine-n cap, harvetistule: proful care te-a examinat pe tine şi pe alţi fix 11300 de studenţi odată nu are nevoie de confirmarea perfidului minister. El este o somitate academică. E adevărat, nu ştie ce e cu ISI-ul ăla despre care şi mai perfizii ziarişti îl tot întreabă.
Citeşte mai mult în Gândul
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














