"A fost o victorie meritată, chiar dacă n-a fost uşor. Am jucat bine 60 de minute şi apoi ne-am relaxat, dar mă bucur că a venit golul 3, important pentru echipă şi pentru moralul lui Ianis. Pe noi ne interesează să pregătim fiecare meci foarte bine şi să cîştigăm.Şi rebuturile şi avariaţii, toată lumea a dat randament azi, dar nu suntem aşa cum mi-aş dori eu. Mai avem multe de pus la punct pe viitor. E normal să nu jucăm la potenţial maxim, e doar primul meci", a declarat Mircea Rednic la GSP TV.
Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a declarat că este bucuros că Ianis Zicu a marcat la revenirea lui pe gazon după accidentarea suferită la genunchi.
”Mă bucur pentru reuşita lui Ianis Zicu. Toţi şi-au făcut datoria, trebuie să rămânem concentraţi şi să câştigăm fiecare meci. Formăm o familie, nu vor apărea tensiuni în vestiar. N'Doye a jucat fără greşeală, avem un lot valoros, numeros, iar asta ne va ajuta să câştigăm titlul", a declarat Cristi Borcea la finalul partridei.
Revenit după 11 luni într-un meci oficial, Ianis Zicu consideră că Dinamo a făcut un joc excelent. "A fost un debut perfect, atât pentru echipă, cât şi pentru mine. A fost o reacţie normală să plâng la gol după atâtea luni de absenţă, le mulţumesc fanilor că m-au încurajat, iar pe viitor să le demonstrez că nu s-au înşelat şi să am evoluţii cât mai bune. Deocamdată sper să joc bine atât cât joc, nu e grabă să fiu 90 de minute pe teren. Aici sunt jucători de mare valoare care pot juca la fel de bine. E foarte important că ne-am distanţat de locul 2 şi sper să o ţinem tot aşa", a spus şi Zicu.
Dinamo a învins Pandurii Tg. Jiu cu scorul de 3-0 şi a revenit astfel pe primul loc al clasamentului, cu 38 de puncte.