O parte din casele de la Agapia au fost invadate de o ciupercă de lemn.
Sporii ei se răspândesc cu rapiditate în aer şi creează noi focare.
Măicuţele susţin că din cauza acestei invazii de ciuperci pe podele şi
pereţi, s-au îmbolnăvit.
Istoria a început în 2002. Atunci au demarat lucrările de reabilitare
din fonduri Phare la cele 117 case, toate monumente istorice ale
complexului Agapia. Proiectul a fost câştigat de firma grecească
Diekat, care a încasat două milioane de euro, dar a refăcut numai 15
căsuţe. Ministerul Lucrărilor Publice a reziliat contractul deoarece
casele au fost refăcute din lemn verde, care nu putea fi tratat, s-au
facut lucrări în miezul iernii, pe umezeală, iar ploaia a căzut
nestingherită în căsuţele descoperite. După patru ani de când s-au mutat în
locuinţele refăcute, măicuţele s-au îmbolnăvit rând pe rând.
"Avem două care sunt sub tratamernt, cu medicamente, cu perfuzie şi nu şi-au revenit nicicum", a spus stareţa mănăstirii, Olimpiada Chiriac.
Lucrările au fost abandonate, iar acum, a precizat maica stareţă, nimeni nu
răspunde pentru dezastrul creat. Mai mult, specialiştii consultaţi de
maici au declarat că ciuperca apărută în locuinţele de la Agapia poate fi
distrusă doar prin tratamente speciale.
Mănăstirea Agapia, situata în judeţul Neamţ, este una dintre perlele mănăstirilor din nordul Moldovei. Mânăstirea a fost pictată de Nicolae Grigorescu şi adăposteşte valori nepreţuite, adunate de-a lungul celor aproape 600 de ani de existenţă.