"Cred că am meritat din toate punctele de vedere să câştigăm finala. Nu m-am bucurat atât de mult de rezultat, cât de jocul prestat. O echipă care s-a impus prin joc şi care se putea impune mult mai categoric. Dar a fost bine şi aşa. Ai mulţi prieteni la victorie şi foarte puţini la înfrângere. De aceea e bună familia. Victoria şi înfrângerea sunt două faţete ale aceleiaşi monde. Familia e tot timpul lângă tine în momentele grele, şi puţinii prieteni adevăraţi. De aceea e foarte important ca, şi atunci când ai un succes, să ai familia lângă tine. Am pregătit din timp finala. Am spus la începutul campionatului, 'ne trebuie o performanţă europenă şi o vom obţine'. Am reuşit şi sunt bucuros", a spus Lucescu, la Realitatea TV.
După ce cu trei zile înaintea finalei Cupei UEFA s-au împlinit cinci ani de zile de când a început aventura ucraineană la Doneţk, Lucescu a vorbit şi despre rivalitatea din campionat cu Dinamo Kiev şi cum a acceptat oferta miliardarului Ahmetov.
Tehnicianul a vorbit şi despre viitorul adversar din Supercupa Europei, care va fi aflat săptămâna viitoare, în urma finalei Ligii Campionilor, dintre Manchester United şi FC Barcelona. Deşi nu uită că a pierdut din cauza arbitrajului meciul de la Doneţk cu catalanii, din actuala ediţie a Ligii, rezultat care a atârnat ca o piatră de moară apoi la gâtul jucătorilor săi, "Il Luce" nu-şi ascunde simpatia pentru echipa lui Guardiola. Totuşi, antrenorul român i-ar vrea ca adversari în Supercupă pe Manchester, pentru a se răzbuna pe englezi şi pe Sier Alex Fergusov, după ce a fost eliminat din Ligă de aceştia, pe când o antrena pe Inter Milano.
"La început voiam Barcelona, dar mi-am adus aminte că am bătut cu 3-2 pe Nou Camp. Aşa că vreau Manchester. Pe de o parte sunt cu Barca, pentru că imi place această echipă, dar pe de altă parte vreau să mă întâlnesc cu Manchester United şi Ferguson, după acele meciuri cu Inter", a explicat Lucescu.
Echipa pregătită de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, la care Răzvan Raţ a fost integralist a învins, miercuri seară, la Istanbul, în finala Cupei UEFA, pe Werder Bremen, scor 2-1.