Cutremur în Vrancea
Cutremur în Vrancea
Un cutremur s-a produs în zona Vrancea. Seismul s-a simţit în Bucureşti şi în mai multe zone ale ţării. Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut magnitudinea de 5,3 pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 120 kilometri. Potrivit aceleiaşi surse, nu sunt aşteptate replici şi nu trebuie să se facă comparaţii cu evenimentul din Italia.
Cutremurul s-a simţit în toată ţara şi a început la 20.18.48 şi s-a terminat la 20.23.16. Cutremurul s-a simţit cel mai bine la Focşani, oraşul aflat cel mai aproape de epicentrul seismului. La Bucureşti s-a simţit cu trei, patru grade pe scara Mercali. Seismul a afectat comunicarea pe rețelele de telefonie mobilă.
Potrivit lui Raed Arafat, secretar de stat în ministerul Sănătăţii, la numărul de urgenţă 112 nu a fost solicitată asistenţă de nicio persoană.
Cutremurul înregistrat sâmbătă seară nu face parte din categoria seismelor majore, susţin specialiştii. Invitat la ediţia specială de la Realitatea Tv de sâmbătă seară, Gheorghe Mărmureanu, directorul institutului de fizică a pământului a declarat că astfel de mişcări ale plăcilor tectonice sunt considerate obişnuite în zona staţiei de monitorizare din Vrancea. De altfel, specialiştii apreciază că sunt destul de rare cazurile în care seismele de asemenea magnitudine provoacă pagube sau mai grav victime.
Ultimul cutremur de magnitudine semnificativă s-a produs în România pe 2 martie. Seismul a avut 3,4 grade pe scara Richter și epicentrul tot în Vrancea.
Mărmureanu a dat asigurări că niciun cutremur important nu va avea loc în România în următoarea perioadă.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














