Bute, la revenirea în România: \"Vreau să reunific centurile!\"

Bute, la revenirea în România: \"Vreau să reunific centurile!\"
Campionul Bute a revenit în ţară. După ce şi-a păstrat titlul mondial la supermijlocie, versiunea IBF, Bute susţine că a ajuns la un alt nivel şi are planuri mari.
\"Ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat la primul meci, toată lumea aştepta cu nerăbdare al doilea meci şi cred că a fost un lucru extraordinar pentru mine, deoarece meciul s-a văzut atât în România cât şi în SUA, iar asta m-a propulsat foarte mult. Încă nu s-a vorbit despre un anume adversar, sunt mai multe oportunităţi, Kelly Pavlik, Bernard Hopkins, Edison Miranda şi poate chiar campionul la WBO, Robert Stieglitz, şi ar putea avea loc o unificare a centurilor. Am vorbit cu promotorul meu înainte să vin acasă şi am spus că sunt foarte deschis şi aştept oferte. Am ajuns la nivelul în care îmi doresc meciuri foarte mari şi vreau să unific centurile. Să dea Dumnezeu ca în cel mai scurt timp să vin acasă cu două centuri\", a spus Bute.
Kelly Pavlik este deţinătorul centurii WBC la categoria mijlocie, Bernard Hopkins a fost timp de zece ani campion al categoriei mijlocie, iar Stieglitz a câştigat centura WBO la supermijlocie în 22 august 2009.
Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, în repriza a patra, pe mexicanul Librado Andrade, într-un meci disputat la 29 noiembrie, la Quebec. A fost a doua dispută dintre cei doi pugilişti. În urmă cu un an, pe 24 octombrie, Bute l-a învins la puncte pe Andrade, dar partida s-a încheiat cu un scandal. Pugilistul român a dominat timp de 11 runde, dar a fost trimis la podea în cea de-a 12-a, ultima. Din fericire pentru Bute, arbitrul a încheiat lupta când românul s-a ridicat.
Bute a revenit în România luni, în jurul orei 15.00.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














