Filmul a stârnit atât reacţii pozitive, mai ales în rândul criticilor danezi, cât şi recenzii negative din partea altor critici şi a presei de specialitate.
"De acum un an am semnat un acord cu Lars pentru a face şi o versiune
Directorul Zentropa a adăugat că nu ştie, deocamdată, care scene vor fi cenzurate. El a precizat că va discuta cu distribuitorii din ţările vizate pentru a cunoaşte părerea lor în legătură cu acest subiect. Versiunea cenzurată va permite Zentropa să vândă filmul şi canalelor de televiziune.
"Versiunea pe care o vom prezenta la TIFF va fi cea necenzurată", au precizat pentru NewsIn organizatorii festivalului de la Cluj-Napoca.
Filmul va beneficia de o singură proiecţie, urmând să fie distribuit apoi în România, prin intermediul Prorom, începând cu luna octombrie.
Regizor provocator, von Trier jonglează între extreme, mixând esteticul cu moralul şi reuşind să mobilizeze spectatorii cu o forţa vizuală şi dramatismul imaginilor, comenta La Tercera în luna aprilie, după apariţia trailerului. "Provocarea este o manieră de a-i face pe oameni să gândească. Le lasă posibilitatea de a avea propria interpretare", mărturiseşte regizorul, într-un documentar despre propria carieră.
Personajele principale din "Antichrist", interpretate de Willem Dafoe şi Charlotte Gainsbourg, formează un cuplu care se mută într-o cabană izolată, pentru a jeli moartea copilului lor, dar propriile minţi proiectează un iad cu imagini înspăimântătoare.
Realizat cu un buget de 11 milioane de dolari, filmul "Antichrist" va rula, din 16 octombrie, şi în România. La ediţiile anterioare ale Festivalului de la Cannes, Lars von Trier a câştigat mai multe premii, printre care şi Palm d'Or, pentru "Dancer in the Dark".