A început cea de a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia

A început cea de a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia
Premiera filmului "Baaria", al italianului Giuseppe Tornatore, a deschis a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia. În cele 11 zile vor rula 80 de filme din 32 de ţări. Programul este dominat de filmele americane şi italiene. Şi România participă la secţiunea Orizonturi, cu fimul "Francesa" al lui Bobby Păunescu.
Tornatore şi-a făcut apariţia pe covorul roşu alături de protagoniştii filmului, Francesco Scianna şi Margareth Made.
Tema peliculei "Baaria" este inspirată din realităţile dure din Bagheria, oraşul natal al lui Tornatore, situat în Sicilia. Acţiunea filmului se întinde pe o perioadă de mai bine de şapte decenii, începând cu 1930, în era fascistă.
"Am crescut într-o familie în care nu am fost învăţaţi cum să ne îmbrăcăm când mergem la şcoală, sau cum să ţinem în mână o furculiţă. Unul dintre lucrurile de care aveai nevoie să înveţi era cum să te porţi când ieşi în lume, cum să îi respecţi pe ceilalţi şi, mai ales, cum să visezi", a declarat regizorul, Giuseppe Tornatore.
Autorul coloanei sonore a filmului a fost celebrul compozitor Ennio Morricone.
"Deşi iubesc foarte mult filmul, cred că de data aceasta nu am exagerat. Cu excepţia unor momente, cred că nu am tras cu artileria grea până la cer", a afirmat Ennio Morricone, compozitorul coloanei sonore.
Filmul "Francesca", pelicula de debut a regizorului Bobby Păunescu, va fi proiectată azi, la secţiunea Orizonturi.
Citește și:
- 23:58 - Horoscopul banilor pentru săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2026. Două zodii dau lovitura, în timp ce trei zodii învață să mai strângă cureaua
- 23:51 - Netanyahu afirmă, după o discuție cu Trump, că are „libertate de acțiune” în Liban
- 23:47 - Kremlinul tună și fulgeră, după noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei. „Vom lua măsuri de represalii. Acestea vor fi dure”
- 23:39 - Ministerul Dezvoltării a alocat aproape 147 de milioane de lei pentru 100 de proiecte de reabilitare a clădirilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














