Tenismanul sud-african Kevin Anderson s-a calificat, vineri, în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după un meci-maraton cu americanul John Isner, pe care l-a câştigat după şase ore şi 36 de minute, cu 7-6 (8/6), 6-7 (5/7), 6-7 (9/11), 6-4, 26-24.
Cei doi au disputat al doilea cel mai lung meci din istoria turneului londonez, Anderson urmând să îl înfrunte în finala de duminică pe numărul unu mondial, spaniolul Rafael Nadal, sau pe sârbul Novak Djokovic, care se vor înfrunta în a doua semifinală.
Isner este deţinătorul recordului la Wimbledon, alături de francezul Nicolas Mahut, cei doi jucând 11 ore şi 5 minute pe gazonul londonez în 2010, un meci întins pe trei zile, încheiat cu 6-4, 3-6, 6-7 (7), 7-6 (3) şi 70-68 în al cincilea set.
Conform statisticii, Isner a reuşit 53 de aşi în acest meci, Anderson 49, americanul a făcut 6 duble greşeli, iar sud-africanul 4. Isner a adunat 120 de winners, iar Anderson a avut 118, americanul comiţând şi 58 de erori neprovocate, faţă de 24 ale adversarului.
Anderson, care se află la a doua sa finală de Mare Şlem, după ce cea de la US Open, anul trecut, este primul sud-african care joacă finala la Wimbledon în ultimii 97 de ani.