Fostă numărul 1 mondial în tenis, Martina Hingis, se va căsători în 2007 cu cehul Radek Stepanek, a anunţat sportiva, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, în Australia, unde se pregăteşte pentru turneul de Mare Şlem din această ţară, care va debuta la data de 16 ianuarie.
Martina Hingis, în vârstă de 26 de ani, a confirmat că tenismenul Radek Stepanek a cerut-o de soţie luna trecută, la Praga, oferindu-i un inel cu diamant pe care îl poartă zi de zi.
"Sunt surprinsă că, o dată ajunsă aici (n.r.-Australia), lumea a observat acest amănunt, însă în Elveţia m-am plimbat o lună şi nimeni nu a zis nimic. Cred că oamenii de aici acordă mai multă atenţie unor asemenea lucruri", a declarat Hingis.
Elveţianca a dominat tenisul feminin în anii '90, câştigând de trei ori consecutiv Australian Open, din 1997 până în 1999. În 2002 a fost nevoită să se retragă din activitatea competiţională timp de 3 ani din cauza problemelor de la gleznă. Revenită în circuit în 2005, Hingis a reuşit să termine sezonul în Top 10.