La Bogota, Consiliul, compus din preşedintele Gianni Infantino, opt vicepreşedinţi şi 28 de membri ai federaţiilor FIFA, va analiza şi procesul de prezentare a candidaturilor pentru Cupa Mondială din 2026, conform Agerpres.
De asemenea, urmează a fi desemnate ţările gazdă ale CM 2019 pentru jucători sub 17 ani şi sub 20 de ani.
Asistenţa video la arbitraj (VAR) a fost autorizată pentru toate competiţiile şi în special pentru Cupa Mondială de fotbal din Rusia pe data de 3 martie de către International Football Association Board (IFAB), organismul care gestionează regulile jocului din cadrul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), în cursul unei reuniuni desfăşurate la Zurich.
Acest ajutor tehnologic este valabil în doar patru cazuri: validarea sau nu a unui gol, atribuirea sau nu a unui cartonaş roşu, analizarea unei acţiuni care poate determina acordarea unui penalty şi corectarea unei erori de identificare a unui jucător sancţionat.
Decizia a fost luată în unanimitate de membrii acestei instanţe, conform unui comunicat transmis la acea dată.
"Această reuniune istorică, condusă de preşedintele FIFA, Gianni Infantino, deschide o nouă eră în fotbal cu asistenţa video care va ajuta la îmbunătăţirea integrităţii şi dreptăţii în acest sport", a transmis IFAB.
"Este o veste importantă în fotbal. Acest subiect a fost discutat de decenii. Am decis să testăm VAR în martie 2016, pentru că dacă nu-l încercam deloc, nu am fi ştiut niciodată dacă funcţionează", a explicat Gianni Infantino într-o conferinţă de presă.
De la începutul lunii ianuarie, IFAB a constatat un bilanţ "foarte pozitiv şi încurajator" al testelor care s-au desfăşurat din 2016 în mai multe campionate şi cupe. VAR a fost, de asemenea, experimentat în cursul Cupei Confederaţiilor 2017.
Gianni Infantino a fost mereu un susţinător al acestui sistem, în timp ce UEFA s-a arătat mai circumspectă, preşedintele Aleksandr Ceferin anunţând că sistemul VAR nu va fi utilizat în Liga Campionilor, ediţia 2018-2019.
Astfel, corpul internaţional de arbitri va avea la dispoziţie trei luni şi jumătate pentru a implementa comunicarea între asistenţii video şi arbitrul central în vederea Cupei Mondiale.
VAR este a doua incursiune tehnologică în fotbal după introducerea GLT (tehnologia pentru linia porţii) la Cupa Mondială din 2014.