Cea mai bună clasare din acest an a tricolorilor a fost în ianuarie, pe locul 39, iar cea mai slabă în aprilie și mai, când România a ocupat locul 47, conform Agerpres.
În top 5 nu s-a înregistrat nicio schimbare, campioana mondială Germania fiind în continuare pe primul loc, urmată de Brazilia și de campioana europeană Portugalia. Spania a urcat două trepte și se află pe 6, Elveția a urcat trei poziții, fiind acum pe 8, iar Danemarca și Suedia au înregistrat salturi spectaculoase de șapte locuri, fiind acum pe 12, respectiv 18.
Echipa Turciei, antrenată Mircea Lucescu, a coborât nouă locuri față de luna trecută și este pe 42, după eșecurile cu România (0-2) și Albania (2-3).