Asociația Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” (UMPMV) și Partidul pentru Patrie, Militari și Polițiști (PPMP) au transmis, cu ocazia Zilei Armatei Române, un mesaj de omagiu dedicat militarilor care au apărat independența, suveranitatea și unitatea țării, în care este reafirmat principiul susținut de generalul în rezervă Gabriel Oprea: „Nu lăsăm pe nimeni în urmă!”, alături de apelul la respectarea drepturilor militarilor, polițiștilor și familiilor acestora.
Monumentul eroilor din Parcul Tineretului, un simbol al sacrificiului militarilor români
Printre reperele amintite într-un comunicat de presă se numără inaugurarea, la 25 octombrie 2010, a Monumentului Eroilor Militari Români Căzuți la Datorie, amplasat în Parcul Tineretului din București, în fața Palatului Copiilor. Potrivit reprezentanților UMPMV și PPMP, monumentul a fost realizat de artistul plastic militar Valentin Tănase și donat Ministerului Apărării Naționale.
Ansamblul monumental simbolizează cele trei categorii de forțe ale Armatei Române – terestre, aeriene și navale – și reprezintă un loc de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața în îndeplinirea datoriei.
Brigada 6 Operații Speciale „Mihai Viteazul”, în centrul ceremoniei de la Târgu Mureș
Un alt moment evocator prezentat în comunicat este ceremonia din 25 octombrie 2011, de la Târgu Mureș, la care Gabriel Oprea, în calitate de ministru al Apărării Naționale, a participat la transformarea Regimentului 1 Operații Speciale în Brigada 6 Operații Speciale „Mihai Viteazul”.
În cadrul evenimentului, brigada a primit Drapelul de Luptă, iar Drapelul de Luptă al Batalionului de Operații Speciale „Vulturii” a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară”, în grad de Cavaler. Tot atunci a fost dezvelită statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul, amplasată în incinta unității militare.
Sprijin pentru comunitatea ortodoxă din Târgu Mureș
Comunicatul amintește și demersurile privind facilitarea accesului credincioșilor la biserica de lemn în stil maramureșean din zona unității militare din Târgu Mureș.
Potrivit organizațiilor, la solicitarea Înaltpreasfințitului Andrei Andreicuț, Gabriel Oprea a susținut acordarea dreptului de folosință asupra unei suprafețe de 1.000 de metri pătrați din incinta unității militare, fără transferul dreptului de proprietate, pentru sprijinirea obiectivului religios și a accesului comunității la lăcașul de cult.
UMPMV și PPMP cer respectarea drepturilor militarilor și polițiștilor
În mesajul transmis de Ziua Armatei Române, cele două organizații subliniază importanța protejării drepturilor personalului din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, atât pentru cei aflați în activitate, cât și pentru militarii și polițiștii în rezervă sau în retragere.
De asemenea, este evidențiată necesitatea sprijinirii familiilor celor căzuți la datorie, inclusiv a văduvelor și copiilor, precum și a continuării măsurilor privind educația și integrarea profesională, în condițiile prevăzute de lege.
Reprezentanții UMPMV și PPMP solicită autorităților respectarea drepturilor legale ale personalului din aceste structuri, modernizarea instituțiilor și protejarea familiilor celor care își pierd viața în misiune.
Gabriel Oprea: „Patriotismul trebuie demonstrat prin fapte”
La rândul său, generalul în rezervă Gabriel Oprea a subliniat importanța respectului față de militari și polițiști, precum și față de memoria eroilor României.
“
Am considerat întotdeauna că patriotismul trebuie demonstrat prin fapte. Am ridicat monumente pentru eroi, am susținut militarii și polițiștii, am apărat drepturile familiilor lor și am sprijinit credința și tradițiile românești. Armata Română merită respect în fiecare zi, nu doar la sărbători. Pentru mine, Dumnezeu, Patria, Familia și Onoarea au fost și rămân valori fundamentale
— a transmis generalul în rezervă.
Mesajul se încheie cu un omagiu adus militarilor români și celor care și-au sacrificat viața pentru țară: „La mulți ani, Armatei Române! Glorie eternă eroilor României!”