Tot Cabinetul Dăncilă și primarul Firea, în birou la Dragnea

Tot Cabinetul Dăncilă și primarul Firea, în birou la Dragnea
Viorica Dăncilă, miniștrii și Gabriela Firea s-au aflat, miercuri, în biroul lui Liviu Dragnea, la Cameră. În jurul orei 13.40, aceștia au plecat spre Cotroceni.
Viorica Dăncilă, miniștrii și Gabriela Firea s-au aflat, miercuri, în biroul lui Liviu Dragnea, la Cameră.
Totodată, Liviu Dragnea a și postat pe Facebook un scurt mesaj pentru Ziua Europei, la scurt timp:
”9 mai 1877, ziua când a fost proclamată #Independența de Stat a României. Ziua când românii au putut rosti, cu toată tăria, că suntem o națiune liberă și independentă! Aceste cuvinte sunt valabile și astăzi, în contextul sărbătoririi Zilei Europei, a valorilor democratice care ne-au unit sub steagul Uniunii Europene, a drepturilor și oportunităților de care ne bucurăm ca membri ai marii familii europene. #Europa înseamnă unitate în diversitate, iar noi, românii, avem multe motive pentru care să ne mândrim cu unicitatea noastră, cu moștenirea culturală a generațiilor trecute, cu toate lucrurile pe care noi le-am împărtășit Europei. Ca român care împărtășește fără rezerve valorile europene, îmi doresc o Românie independentă și liberă să își construiască drumul alături de marea familie europeană!”, a scris Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
- 15:48 - Nicușor Dan, reacție după drona rusească căzută la Galați: „Instituțiile au acționat corect și coordonat. Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei"
- 15:47 - Rareș Bogdan, întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea -FOTO
- 13:37 - Un reputat analist economic desființează planul lui Bolojan pentru acoperirea deficitului: ”E ca și cum ai vinde o mașină pentru o excursie”
- 13:22 - Reacția lui Ilie Bolojan, după ce resturi dintr-o dronă rusească au căzut la Galați: ”Cer ferm Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














