Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în CSM, a vorbit în termeni duri despre situaţia din Consiliul Superior al Magistraturii spunând că Inspecţia Judiciară va fi supusă unei „execuţii”. Efectele, susţine judecătoarea, sunt după controlul „fără tact şi respect” care a fost făcut la DNA.
„Am citit cu uimire avalanşa de materiale care mi-au ajuns pe mail zilele acestea. Ca într-o competiţie, s-au întrecut pe rând, cu numeroase reclamaţii, formulate la adresa activităţii Inspecţiei Judiciare care se pare că şi-a realizat obiectivele 'fără tact şi respect' atunci când a verificat structura de parchet, supusă unui control obişnuit pentru instanţe, reclamaţii venite nu doar de la vârful DNA ci şi din partea unor inspectori judiciari, îngrijoraţi de limitele controlului.”, arată Baltag.
Acuzaţiile merg chiar mai departe...în funcţie urmează să fie puşi oameni „pregătiţi emoţional„ care să ia deciziile potrivite.
„Execuţia la care urmează a fi supusă această instituţie (Inspecţia Judiciară - n.red.), prin declanşarea fulger a unei proceduri de revocare a conducerii, face parte din 'strategia' extinsă la care se lucrează, din umbră, de ceva timp. Toate ideile 'de reformare' nu vizează binele sistemului. Acest lucru este foarte clar, doar supunerea acestuia. Instalarea unor persoane noi, pregătite deja emoţional 'desemnate de noi' ( vorba unora) va permite, în viitor, înnăbuşirea oricăror revolte, critici venite din interior. Cum să acceptăm măcar ideea că noi trebuie să fim cei care îi recrutăm pe inspectori şi vom decide conducerea, pentru ca mai apoi să decidem cine va fi sau nu sancţionat!? Nici măcar începuturile democraţiei juridice nu au fost atât de lipsite de tact, de obiectivitate. '...şi tot noi să decidem conducerea...' .
Gabriela Baltag se află momentan în concediu. Alţi cinci judecători, printre care şi preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, au refuzat să intre miercuri în şedinţa ce avea pe ordinea de zi raportul auditului extern al managementului Inspecţiei Judiciare (IJ). Revocarea inspectorilor şefi poate fi dispusă exclusiv pe baza acestui raport.