Cele trei țări 'au probleme comune și împărtășesc propuneri pentru soluționarea lor', a mai afirmat, în fața presei, șeful diplomației poloneze, după reuniunea trilaterală România — Polonia — Turcia.
La rândul său, ministrul turc de externe, Mevlut Cavușoglu, a insistat că, pe lângă atenția impusă de 'politica agresivă a Rusiei', NATO trebuie să-și intensifice lupta împotriva terorismului.
Șeful diplomației turce a vorbit și despre acordul UE-Turcia privind stăvilirea fluxului migrator, el apreciind că această înțelegere se aplică cu succes. Acordul prevede în principal returnarea către Turcia a migranților ajunși în Grecia, în schimbul preluării de către statele UE a unor refugiați sirieni direct din Turcia, un ajutor financiar european de până la 6 miliarde de euro acordat guvernului de la Ankara pentru refugiați și apropierea Turciei de blocul european prin liberalizarea regimului de vize și accelerarea procesului de aderare a Turciei la blocul comunitar.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, la reuniunea de la Varșovia, șeful diplomației române și-a exprimat convingerea că rezultatele Summitului NATO (ce se va desfășura în capitala poloneză pe 8 și 9 iulie) vor reconfirma unitatea și coeziunea aliată în fața provocărilor de securitate de oriunde ar proveni acestea, într-o abordare multidimensională, în conformitate cu principiul "28 pentru 28". De asemenea, ministrul român de Externe a adăugat că asigurarea unei prezențe NATO pe teritoriul aliaților estici rămâne esențială, evidențiind complementaritatea dimensiunilor nordică și sudică ale flancului estic.
Ministrul român a subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și a pledat pentru întărirea cooperării și coordonării NATO-UE și a relației Alianței Nord-Atlantice cu partenerii estici.
Cei trei miniștri au avut și un schimb de opinii asupra evoluțiilor din vecinătatea estică și sudică. Ministrul Lazăr Comănescu a evidențiat importanța dezvoltării capabilităților aliate, în acest sens un loc important ocupându-l sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, proiect defensiv, menit să contracareze amenințările de acest tip din afara spațiului euro-atlantic, arată MAE.
Următoarea reuniune a trilateralei România — Polonia — Turcia se va desfășura în a doua parte a anului în România.