Guvernul PSD, condus de Victor Ponta, s-a angajat că va finaliza, până la sfârşitul lui 2015, noua lege a salarizării. Proiectul de lege ar fi trebuit să ajungă în Parlament în luna noiembrie, însă acesta este acum în aşteptare. Noua lege a salarizării va intra şi ea în atribuţiile noului premier, la pachet cu Legea bugetului de stat pe 2016.
Împreună cu Ministerul Sănătăţii, Dacian Cioloş va trebui să găsească o soluţie pentru continuarea majorărilor salariale promise personalului medical. Ministerul Transporturilor va avea şi el o misiune grea, care s-a dovedit a fi imposibilă pentru Guvernul Ponta. Autostrăzile Orăştie-Sibiu şi Comarnic-Braşov încă aşteaptă.
Legea redevenţelor este promisă de Victor Ponta din 2013, însă nici până acum nu a fost elaborată şi adoptată.
Misiunea lui Dacian Cioloş va fi cu atât mai grea cu cât deputaţii i-au făcut un cadou otrăvit, pe ultima sută de metri. O majorare salarială de 10% pentru toţi bugetarii a fost aprobată de Camera Deputaţilor, forul decizional, şi care ar avea, potrivit Ministerului de Finanţe, un impact bugetar de 5 miliarde de lei.