Pensiile speciale ale parlamentarilor revin în actualitate, în prag de sărbători. În cadrul unei şedinţe cu uşile închise, parlamentarii din comisia de statut au dat un nou raport pe proiectul de lege, care ar putea fi adoptat chiar săptămâna aceasta.
Pensiile speciale pentru parlamentari
Legea a fost adoptată la sfârşitul sesiunii trecute, dar preşedintele Klaus Iohannis a întors legea în Parlament, pentru reexaminare, nemulţumit că senatorii şi deputaţii şi-au votat noi privilegii. La reexaminare, aleşii au decis ca cei condamnaţi penal să nu beneficieze de pensii speciale. Actul prevede pensii între 1.500 şi 4.400 de lei pentru cei care au avut cel puţin un an de mandat în Parlament. Iată care este împărţirea:
- un mandat: 1.500 de lei
- două mandate: 3.100 de lei
- trei mandate: 4 .400 de lei
Ce prevăd pensiile speciale pentru aleşii locali
Pe de altă parte, mai există un proiect de lege şi pentru pensiile aleşilor locali. Legea a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor pe 10 noiembrie, şi urmează să meargă la vot final, în Senat, camera decizională în acest caz.
Propunerea legislativă, semnată de un grup de 30 de deputaţi şi senatori de la PSD, PNL şi UDMR, prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judetene care au vârsta standard de pensionare vor beneficia de pensii speciale, prevederea aplicându-se şi celor care au deţinut astfel de funcţii anterior intrării în vigoare a actului normativ.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară.
Indemnizaţia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensie şi se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se mai arată în proiect.
Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia se calculează proporţional cu perioada de mandat exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani.
Dragnea, despre pensiile pentru parlamentari: Este o situaţie ciudată. Vom vota în favoarea cererii de reexaminare
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că social-democraţii vor vota marţi noua lege privind pensiile parlamentarilor, după cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, precizând că ea nu poate respinsă cu totul, iar noua formă este mai bună decât cea iniţială.
Dragnea a explicat că Parlamentul a adus modificări legii iniţiale, aducând proiectul într-o formă mai bună, deşi PSD ar fi respins cu totul o iniţiativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor. "Suntem într-o situaţie extrem de ciudată, din păcate. Dacă se respinge cererea de reexaminare înseamnă că rămâne în vigoare legea în forma iniţială, ceea ce chiar nu e în regulă. (...) Să vedem mâine ce va ieşi", a spus Dragnea, potrivit Mediafax.
Liderul PSD a adăugat că nu se mai poate întârzia răspunsul la solicitarea preşedintelui Iohannis, "pentru că se forţează Constituţia", astfel încât este obligatoriu ca mâine să fie acordat un vot, iar social-democraţii "categoric" vor vota în favoarea cererii de reexaminare, pentru că prima varianta era inacceptabilă.
"Trebuie să iasă o lege care să închidă termenul constituţional", a spus Dragnea, referindu-se la perioada pe care Parlamentului o are la dispoziţie pentru a vota asupra unei solicitări de reexaminare venită de la preşedintele României.
Pensiile speciale pentru deputaţi şi senatori, trimise la reexaminare de Iohannis
Legea care prevede introducerea pensiilor speciale pentru deputaţi şi senatori a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis şi se află în faza de reexaminare. Şeful statului poate respinge promulgarea o singură dată.
La 6 octombrie, plenul Parlamentului a decis retrimiterea la comisia de statut a raportului la privind pensiile parlamentarilor, la propunerea liderului deputaţilor PSD Marian Neacşu, această decizie fiind criticată de mai mulţi parlamentari PSD şi PNL. Liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a propus retrimitrea la comisie pentru două săptămâni pentru ca raportul să fie modificat în sensul ca parlamentarii care vor beneficia de pensii parlamentare să aibă mimin un mandat şi nu un an, cum este în prezent în raport.
Deputatul PSD Bogdan Niculescu-Duvăz, preşedintele Comisiei de statut care a elaborat raportul la cererea de reexaminare a legii pensiilor parlamentarilor, a spus că la Parlamentul European perioada minimă necesară pentru ca un parlamentar să primească indemnizaţia de limită de vârstă este de minim un an şi nu de un mandat.
"În calitate de preşedinte al comisiei de statut vă spun că la Parlamentul European un an de zile este perioada minimă necesară pentru a intra în procedura necesară pentru indemnizaţia de limită de vârstă. În plus, noi ne aflăm procedural într-o depăşire flagrantă de termen, eram obligaţi ca în 30 de zile să returnăm legea către preşedinte. Ne aflăm în aceast situaţie delicată", a spus Duvăz.
Liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a declarat că PSD doreşte adoptarea acestei legi, dar se teme să-şi asume iniţiativa, liberalul propunând respingerea proiectului de lege. Liberalii au mai susţinut la acea dată că vor contesta legea la Curtea Constituţională, în cazul în carea va fi aprobată de Parlament.