În primele planuri, parcul trebuia să aibă o suprafață de 2,7 hectare. Ulterior, s-a luat decizia ca acesta să fie mărit cu circa 10.000 de metri pătrați.
Astfel că, și prin alte ajustări ulterioare, parcul Tudor Arghezi va avea o suprafață de peste 4 hectare. Acesta este și motivul care a dus la reconfigurarea suprafeței, care a împins și termenul de finalizare, potrivit Primăriei sectorului 4.
Între timp, la parc se lucrează! Cei de Totul Verde. sunt la datorie, zi de zi! Iar lucrarea începe să arate din ce în ce mai bine.
”Alți 160 de cireși japonezi au fost plantați în Parcul "Tudor Arghezi". Împreună cu ceilalți aproximativ 500 de copaci plantați deja în acest loc și cu cele 2500 de plante de iederă, vor transforma parcul într-o oază de verdeață, într-o veritabilă pădure urbană”, este anunțat primarul sectorului 4, Daniel Băluță, pe pagina oficială de facebook.
Informația a fost primită cu mult entuziasm de către cetățenii sectorului, cei mai mulți felicitându-l pe primar, dar fiind și interesați de momentul când parcul va fi dat în folosință. ”Nu va mai dura mult”, a fost răspunsul edilului la curiozitățile oamenilor.