Politica· 2 min citire

Ilie Bolojan a plecat de la DNA Iași după mai bine de două ore de audieri în dosarul lui Fănel Bogos

Publicat2 oct. 2026, 11:30
Actualizat2 oct. 2026, 15:18

Premierul demis Ilie Bolojan a plecat de la DNA Iași, după mai bine de două ore de audieri în dosarul lui Fănel Bogos privind întâlnirea pe care ar fi avut-o cu afaceristul vasluian. La fel ca la sosire, Bolojan a refuzat să facă declarații și la plecare. Surse citate de Realitatea Plus susțin că, în sala de judecată, acesta ar fi cerut să îi fie comunicate acuzațiile existente în dosar, dar solicitarea a fost respinsă, nefiind procedurală. La sediul DNA Iași au fost și avocații lui Fănel Bogos și ai Cristinei Trăilă. În fața instituției s-au adunat și contestatari ai premierului demis.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Bolojan a fost audiat în calitate de martor. Realitatea Plus a transmis că, potrivit unor surse, este posibil ca încadrarea să fie schimbată din martor în inculpat.

În dosar sunt invocate suspiciuni privind o posibilă mită de 1,5 milioane de euro, precum și acuzații de trafic de influență.

Atât la intarea în sediul DNA, cât și la plecare, premierul demis a fost însoțit de huiduielile unui grup de contestatari.

Ilie Bolojan la DNA Iași (Inquam Photos/Miruna Turbatu)

Ilie Bolojan la DNA Iași (Inquam Photos/Miruna Turbatu)

Audierea a început deja. Premierul demis răspunde la întrebările procurorilor, cei care vor să știe în ce context a ajuns Fănel Bogoș în biroul acestuia, dacă avea cunoștință despre faptul că s-ar fi dat mulți bani pentru ca Bogos să obțină întrevederea și, evident, dacă l-a ajutat în vreun fel Ilie Bolojan pe afacerist. Acestea sunt principalele teme pe care procurorii, potrivit surselor noastre, le vor aborda cu premierul demis Ilie Bolojan.

Extrem de interesantă strategia pe care o are Ilie Bolojan: probabil că cineva l-a consiliat să vină singur, nu însoțit de un avocat, ceea ce înseamnă că a venit să răspundă la întrebări, dar vom vedea dacă din această calitate de martor se va transforma într-una de inculpat.

Totul depinde de răspunsurile lui Ilie Bolojan, în baza cărora procurorii vor decide dacă îi păstrează sau nu ca martor pe premierul demis sau vor cere, dimpotrivă, ridicarea imunității.

Este o procedură uzuală ca avocații celorlalte părți, cei care sunt puși sub acuzare, să asiste la audieri de martori și ne așteptam ca ei să ceară în mod deosebit să ia parte la ceea ce va spune Ilie Bolojan, a explicat redactorul-șef Realitatea Plus, Ionela Arcanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica