"Preşedintele Klaus Iohannis a folosit în mod abuziv toate instrumentele şi atribuţiile pe care le are în Constituţie pentru a bloca şi alte legi, legi care ţin de guvernare, care ţin de programul economic, fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, legea salarizării... doar-doar pentru a se întârzia, doar doar l-a amendat că poate le iese această dorinţă care nu are legătură cu democraţia de a găsi mijloace prin care acest guvern să fie dat jos, nu prin mijloace parlamentare sau constituţionale. Nu poate să fie o surpriză faptul că a anunţat că atacă, trebuie să stea la rând că am înţeles că atacă şi ceilalţi din Opoziţie", a spus Dragnea.
”Parlamentul are atribuții foarte serioase - are atributul fundamental al legiferării. Amendamentele introduse, după ce se aprobă aici, trebuie trecute prin filtrul constituțional. Suntem în situația în care Parlamentul este presat și amenințat să voteze într-un fel sau altul”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a mai precizat că vrea să ”lupte până la capăt” pentru ca ”oameni nevinovaţi să tremure până ajung în faţa instanţei, până află sentinţa şi să nu se ştie dacă rămân în libertate”.
Codul Penal a trecut de Camera Deputaților cu 167 de voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă”, 19 ”abțineri”. Erau necesare 165 ca să treacă, prin urmare, PSD a avut două voturi peste limită. Astfel, întrucât de la PSD au lipsit șase deputați, Codul Penal a trecut cu nouă voturi ”pentru” de la minorități, și cu un vot de la PMP.
Propunerea ca proiectul Codului Penal să intre astăzi la vot final a venit de la Daniel Suciu, liderul de grup al PSD, deși votul final era programat pentru joi. UDMR nu a votat.