Comisia de buget a Camerei respinge cererea de reexaminare a legii de reducere a CAS

Comisia de buget a Camerei respinge cererea de reexaminare a legii de reducere a CAS
Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, legea urmând să fie dezbătută în şedinţa luni a plenului, la care va participa şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu.
Membrii comisiei au respins cererea de reexaminare cu 19 voturi ”pentru” şi o abţinere, a deputatului PDL Andreea Paul, scrie mediafax.ro.
Andreea Paul a precizat că această cerere de reexaminare este justificată pentru că sursele de finanţare a golului bugetar produs de reducerea CAS cu 5% nu sunt vizibile. ”Sunt o susţinătoare a reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, dar cererea de reexaminare este justificată pentru că este un gol bugetar care nu se ştie cum va fi acoperit”, a afirmat Paul.
Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a arătat însă că PDL va vota această măsură fiscală, pentru că mediul de afaceri este sufocat de impozite şi taxe. El a criticat Guvernul Ponta pe motiv că a tăiat banii de investiţii şi a cerut Executivului să vină cu măsuri compensatorii. ”PDL a avut modelul de a scoate ţara din criză, PSD are modelul de a aduce ţara în criză”, a spus Ialomiţianu.
Citește și:
- 13:37 - Un reputat analist economic desființează planul lui Bolojan pentru acoperirea deficitului: ”E ca și cum ai vinde o mașină pentru o excursie”
- 13:22 - Reacția lui Ilie Bolojan, după ce resturi dintr-o dronă rusească au căzut la Galați: ”Cer ferm Rusiei să înceteze imediat astfel de acțiuni”
- 13:11 - Ministrul Apărării: Analizăm rearanjarea dispozitivelor de monitorizare şi apărare în zona graniţei cu Ucraina
- 12:52 - Ce se va întâmpla cu livrarea pensiilor pe card și poștă. Florin Manole: ”Plătim de 10 ori mai mult la poștă decăt la bănci” -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














