"Onorăm astăzi, cu prilejul Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, memoria şi suferinţele acelor români care, profund ataşaţi valorilor democratice, au înfruntat, cu toată tăria, regimul comunist. În urmă cu 75 de ani, în noaptea de 14/15 mai 1948, autorităţile comuniste declanşau o operaţiune vastă de represiune, marcând debutul unui lung şir de orori. Pentru aproape jumătate de secol, România s-a aflat în negura totalitarismului, fiind distruse, rând pe rând, toate redutele democraţiei. Regimul comunist ilegitim şi criminal s-a fundamentat pe teroare, crime, abuzuri, încălcări sistematice ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dezvoltând instrumente şi practici abominabile menite să-i asigure supravieţuirea. Tot acest calvar a luat sfârşit în Decembrie 1989, prin jertfă de sânge, când lupta pentru libertate şi democraţie a fost câştigată. Rănile provocate de comunism nu vor putea fi vindecate niciodată pe deplin, iar datoria noastră este de a cultiva, în fiecare zi, respectul faţă de valorile democratice, dar şi faţă de adevărul istoric, de a prezerva memoria celor care s-au opus dictaturii şi de a educa tinerele generaţii în această direcţie", a afirmat Nicolae Ciucă în mesajul său.
Premierul a subliniat că Guvernul este ferm angajat în promovarea politicilor memoriei, asumarea onestă a trecutului recent, valorizarea luptei pentru libertate şi combaterea tuturor curentelor şi tendinţelor care erodează construcţia democratică.
"Să omagiem neîncetat amintirea celor care s-au sacrificat pentru România europeană de astăzi şi să apărăm, cu determinare, drepturile şi libertăţile fundamentale. Acestea sunt valorile care i-au readus pe români alături de naţiunile partenere, regăsind în NATO, Uniunea Europeană sau OCDE oportunitatea istorică de modernizare şi dezvoltare în deplină siguranţă", a transmis Ciucă.