Băsescu: "Kovesi a făcut jocurile americanilor și europenilor"

Băsescu: "Kovesi a făcut jocurile americanilor și europenilor"
Traian Băsescu aruncă bomba! Este ferm convis că Laura Codruța Kovesi a făcut jocurile SUA și ale europenilor, pentru că altfel nu ar fi rămas singură în competiția pentru șefia Parchetului European.
Laura Codruța Kovesi a făcut jocurile americanilor și europenilor, spune Traian Băsescu. Fostul preşedinte a ţinut să precizeze că Statele Unite nu au intervenit niciodată, în niciun fel în numirea procurorilor-șefi din România, în perioada mandatului său. În ceea ce o privește însă pe Laura Codruța Kovesi, Băsescu spune că a fost, citez, „extrasă frumos și pusă la păstrare la Bruxelles.”
"În mod categoric, numirea s-a făcut pe propunerea doamnei Macovei, dacă bine îmi aduc aminte, și a doua numire s-a făcut pe înțelegerea dintre mine și Ponta. Deci, nicio discuție, știu eu, cu Biden sau cu oricine altcineva. Și nici cu ambasada SUA. Nu este niciun secret că Maior a susținut-o și el pe Kovesi, la fel cum am susținut-o și eu.
În mod cert, nu s-au implicat în numire, chiar dacă și-au dorit o anumită numire. La mine, nu a venit niciodată nici ambasador, nici Biden, nici vreun șef de stat să-mi propună numirea. Însă, este cert că ei și-au recuperat-o, ca să nu spun altfel, după ce a fost numită, iar acum au extras-o frumos și au pus-o la păstrare la Bruxelles. Au acționat și europenii, și americanii.
Citește și:
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 22:41 - Macron, vizită la Atena: Franța și Grecia au semnat nouă acorduri, inclusiv un pact de apărare reînnoit automat la fiecare cinci ani
- 21:30 - Oana Țoiu, după ce l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la MAE: „Pentru prima dată nu a putut nega că drona este a lor”
- 20:03 - Viktor Orban demisionează din Parlament după ce a fost înfrânt de Peter Magyar: „Sunt necesar în reorganizarea taberei naționale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














