Pisică obișnuită sau de rasă? Află ce felină ți se potrivește mai bine

Grup de pisici
Pisica și câinele sunt animalele de companie preferate, dar stăpânii trebuie să înțeleagă faptul că nu sunt jucării pe care le alegem în funcție de o toană de moment, ci niște parteneri pe care trebuie să-i înțelegem și să-i respectăm, cu bune și rele. Iar una dintre disputele cele mai frecvente este legată de rasa animalului și de pedigri.
Când vorbim de pisici, trebuie să pornim de la ideea pe care o aplicăm și asupra oamenilor: nu există superior și inferior, ci doar diferit.
PISICILE DE RASĂ
Așadar, dacă alegeți o pisică cu pedigri, veţi şti cu ce va semăna la vârsta adultă. În afară de faptul că rasele sunt definite după criterii morfologice foarte exacte, reproducătorii sunt selectaţi în funcţie de caracterul lor, potrivit Formula AS.
Astfel, la pisicile de rasă este posibilă stabilirea unui temperament general. Spre exemplu, Siameza este foarte vocală şi stă "lipită" de stăpânul său, în vreme ce Maine Coon este activă.
Totuşi, ar fi păcat ca rasele să fie mărginite la anumite scheme comportamentale, deoarece caracterul lor variază inclusiv în funcţie de alţi factori, precum: locul în care au venit pe lume, modul în care au socializat, experienţele lor etc.
Pisicile de rasă sunt cunoscute ca având o sănătate mai fragilă. Îmbinarea genetică la momentul reproducerii lor este mai restrânsă decât în natură. De aceea, există riscul de înrudire prin sânge cu un strămoş comun, ceea ce poate duce la apariţia unor anomalii ereditare.
PISICA DE CASĂ, COMUNĂ
Pisica fără pedigri, pe care le mai numim și europene, pot oferi numeroase surprize. De exemplu, la aceeași generație putem întâlni modele și culori diferite ale blănii, precum și diferențe comportamentale. Astfel, temperamental, acestea sunt mai puţin previzibil.
Un lucru este cert: întreținerea unei pisici de rasă este mai costisitoare decât pentru una obișnută.
Citește și:
- 16:00 - Caz șocant în Vaslui: peste 300 de pui de găină morți au fost aruncați într-o pădure. Autoritățile au deschis o anchetă
- 20:39 - Înghețata pentru căței, noul trend lansat de un român în Germania. Cât costă porția și ce arome preferă patrupedele
- 19:45 - Succes răsunător pentru rasa Ciobănesc Corb la Campionatul Chinologic Național și Internațional de la Ploiești FOTO
- 17:02 - S-a deschis primul centru județean de adopții pentru câini. Iubitorii de animale sunt așteptați să adopte un patruped
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














