Un bărbat de 55 de ani din Alba, în stare gravă după ce a fost strivit de un copac. Elicopterul SMURD a intervenit de urgență

Elicopterul SMURD, intervenție de urgență în Alba.
Un bărbat de 55 de ani din județul Alba a fost grav rănit, sâmbătă, după ce un copac a căzut peste el, în localitatea Săliștea Deal, în zona bazinului de epurare.
Victima, găsită inconștientă sub trunchiul copacului
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, bărbatul desfășura activități în zonă în momentul producerii incidentului. Până la sosirea echipajelor de intervenție, persoanele aflate la fața locului au reușit să-l extragă de sub copac. Acesta a fost găsit în stare de inconștiență, dar cu funcții vitale.
La locul incidentului au intervenit inițial un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, cu medic. Din cauza stării extrem de grave a victimei, a fost solicitat un elicopter SMURD, care a preluat bărbatul și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș. Inspectoratul de Poliție Județean Alba a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














