Un bărbat a murit acasă după ce a fost trimis de două ori de la spital cu vitamine și algocalmin. Anchetă de amploare la Spitalul Judeţean Braşov

Este anchetă la Spitalul Județean Brașov. Un bărbat a murit după ce a fost trimis acasă de medici.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a anunțat că a început o anchetă administrativă internă, după ce un bărbat a murit acasă la câteva zile după ce fusese consultat de două ori, în 23 și 25 decembrie 2025, și trimis înapoi la domiciliu.
Reprezentanții spitalului spun că ambii medici de gardă care l-au evaluat atunci au considerat că pacientul nu prezenta semne clinice care să impună internarea sau un tratament specific. Conducerea unității susține că evoluția bolii a fost „fulminantă și infaustă”, iar patologia ar fi fost „extrem de dificil de diagnosticat și de tratat”.
Anchetă la Spitalul Județean Brașov
Spitalul transmite condoleanțe familiei și precizează că, în paralel cu ancheta penală deschisă de Poliția Brașov, va derula propria cercetare internă, la care vor participa Consiliul Medical și Comisia de etică. Instituția subliniază că va respecta principiul prezumției de nevinovăție pe tot parcursul verificărilor.
Potrivit presei locale, soția bărbatului afirmă că acesta a fost trimis acasă „cu vitamine și algocalmin”, deși acuza dureri puternice în piept și se simțea foarte rău. Poliția așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cauza exactă a morții.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














