Trafic îngreunat pe Autostrada A1 după ce o maşină a luat foc în urma unui accident

Trafic îngreunat pe Autostrada A1 după ce o maşină a luat foc în urma unui accident
Traficul pe autostrada A1 se desfăşoară cu greutate după după la km 80, pe sensul de mers spre Bucureşti, după ce circulaţia a fost blocată timp de zeci de minute, din cauza unui accident, în urma căruia un autoturism a luat foc, iar trei persoane au fost rănite.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, a declarat, pentru MEDIAFAX, că două maşini s-au ciocnit, iar una dintre victime a rămas încarcerată în unul dintre vehicule. În urma impactului, unul dintre autoturismele implicate în accident a fost cuprins de flăcări.
Incendiul a fost stins de pompierii din Argeş, răniţii fiind preluaţi de un echipaj SMURD Argeş şi de o ambulanţă a Serviciului Judeţean Dâmboviţa şi transportaţi la Spitalul Judeţean Piteşti şi la Spitalul Găeşti.
Din cauza accidentului, traficul pe A1 a fost blocat, timp de zeci de minute, iar, la ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia se desfăşura cu dificultate.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














