Record MONDIAL stabilit în România de ZIUA FEMEII

Record MONDIAL stabilit în România de ZIUA FEMEII
Un număr de 1.384 de persoane, femei dar şi bărbaţi, au doborât, sâmbătă, la Cluj-Napoca, recordul mondial la rujat simultan timp de un minut, în cadrul unui eveniment care a avut loc cu ocazia Zilei Femeii.
Recordul mondial la cele mai multe persoane care se rujează simultan timp de un minut a fost doborât, sâmbătă, într-un mall din Cluj-Napoca.
Astfel, participanţii au primit din partea organizatorilor câte un ruj şi o oglindă şi au intrat într-un spaţiu special amenajat la parterul mall-ului, iar după ora 19.00 au început să se rujeze timp de un minut.
Un reprezentant al Guiness World Records, Mark Gerard McKinley, care a venit special de la Londra, a omologat recordul.
"La Cluj-Napoca s-a doborât recordul mondial pentru cele mai multe persoane care se rujează simultan timp de un minut. Au fost un număr de 1.424 de participanţi, dar câţiva au fost descalificaţi, astfel încât recordul omologat de Guiness World Records a fost pentru 1.384 de femei şi bărbaţi. Felicitări!", a spus acesta.
La rândul lor, organizatorii evenimentului au declarat că acesta a fost unic pentru Cluj-Napoca, "fiind prima încercare oficială Guiness World Records organizată în oraş".
Manifestarea s-a încheiat cu un concert susţinut de trupa Vama.
Precedentul record a fost deţinut din 19 august 2012 de capitala Venezuelei, Caracas, când 1.002 femei s-au rujat simultan timp de un minut într-un centru comercial.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














