Intervenție dramatică a pompierilor în Pasul Bratocea: tinere prinse între fiare, salvate dintr-o râpă de 20 de metri adâncime

Intervenție dramatică a pompierilor în Pasajul Bratocea.
Un accident grav a avut loc vineri, în jurul orei 12.00, în comuna Măneciu, zona Pasul Bratocea, pe DN1A. Un autoturism în care se aflau trei tinere s a răsturnat în afara carosabilului și a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri.
La sosirea echipajelor, mașina era răsturnată pe o parte, într o zonă abruptă și greu accesibilă. Cele trei ocupante, cu vârste între 22 și 23 de ani, erau conștiente, dar încarcerate și nu se puteau evacua singure.
Intervenție dramatică a pompierilor în Pasajul Bratocea
Pentru gestionarea intervenției, ISU Prahova a mobilizat autospeciale de stingere și ambulanțe SMURD de la Punctul de Lucru Cheia și Garda de Intervenție Măneciu. Din cauza terenului accidentat și a poziției instabile a autovehiculului, a fost solicitat și sprijinul Salvamont Prahova. Salvatorii montani din cadrul formației Cheia au intervenit pentru a facilita extragerea victimelor din zona abruptă.
Operațiunea a fost una contracronometru, cu risc ridicat, însă colaborarea dintre pompieri, paramedici și salvamontiști a făcut ca intervenția să se încheie cu bine. Tinerele au fost extrase în siguranță și preluate de echipajele medicale pentru investigații suplimentare.
DN1A, în special în zona Pasului Bratocea, este cunoscut ca un sector de drum periculos, mai ales în condiții meteo nefavorabile. Autoritățile le reamintesc șoferilor să adapteze viteza la condițiile de trafic și să circule cu prudență în zonele montane.
Citește și:
- 13:58 - Păcănelele, interzise într-un oraș din România: măsura, luată pentru combaterea dependenței jocurilor de noroc
- 10:12 - O femeie din Galați a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Fiul ei a fost găsit în stare gravă
- 09:59 - Pensionari lăsați fără bani în Constanța: o poștăriță a falsificat zeci de semnături și le-a furat pensiile oamenilor
- 14:18 - Cinci vehicule implicate într-un accident pe podul central din Oradea: o persoană a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














